RUGĂCIUNI DIN PILDA ROBULUI NEMILOSTIV
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse

Mat. 18.26-30 Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.” Stăpânului robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator cu o sută de talanţi. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.” Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi-i zicea: „Mai îngăduie-mă şi-ţi voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.

Pilda robului nemilostiv ilustrează pericolul neiertării dintre creştini. Dumnezeu este milos şi iertător cu cei care-I adresează cereri de iertare pentru păcatele lor. Suma de 10000 de talanţi este o imagine plastică a datoriei noastre uriaşe faţă de Dumnezeu pe care n-o vom putea plăti niciodată. La Dumnezeu este iertare pentru cei ce se pocăiesc şi-şi recunosc păcatele, aşa ca Simon Petru care s-a lepădat de Mântuitorul său şi totuşi Domnul l-a iertat. Iertarea lui Dumnezeu ne responsabilizează pe fiecare dintre noi ca să iertăm şi noi pe alţii pentru datorii mult mai mici sau mult mai uşoare. Mai este de reţinut atitudinea duală a acestui rob: smerit în faţa creditorului său care îl iartă de datorie şi neînduplecat şi neiertător cu acea persoană care-i datora o sumă infimă de bani. Personajul principal al pildei se aseamănă cu acei creştini care în Biserică sunt sfinţi şi blânzi ca nişte miei, dar în afară sunt lupi răpitori. Atitudinea neiertătoare a robului nemilostiv n-a trecut neobservată de către vecinii săi care l-au reclamat imediat la stăpân. Stăpânul respectiv a luat cele mai drepte măsuri pentru pedepsirea vinovatului. Tot astfel va proceda Dumnezeu, Stăpânul nostru ceresc, dacă noi nu-i vom ierta din toată inima noastră pe cei ce ne greşesc.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/194811/rugaciuni-din-pilda-robului-nemilostiv