Ioan 12.27-28 „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? ... Tată, salvează-Mă din ceasul acesta? ... Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”

Golgota era aproape şi umbrele crucii Îl tulburau pe Isus ca Om. Stând de vorbă cu sufletul Său, în singurătate sau în prezenţa ucenicilor, profunda meditaţie a Mielului divin se transformă instantaneu în rugăciune: „Tată, proslăveşte Numele Tău!” Raţionalul şi omenescul din El capitulează în faţă Tatălui ceresc pentru a obţine proslăvirea Lui. Prin păcat omul dintâi nu L-a mai proslăvit pe Dumnezeu ca să atingă scopul cu care a fost creat. De aceea al doilea şi ultimul Adam, Omul venit din cer, trebuia să moară pe cruce pentru cei păcătoşi şi să învie a treia zi din morţi pentru slava Tatălui. Răspunsul lui Dumnezeu-Tatăl la rugăciunea Fiului include atât fapte deja istorice ale acestei proslăviri, cât şi proslăvirea viitoare ca promisiune certă: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” Tatăl L-a proslăvit pe Fiul Său la râul Iordan când a fost botezat de Ioan Botezătorul; pe muntele Transfigurării în prezenţa lui Moise şi Ilie, trasând tuturor ucenicilor Săi sarcina ascultării de Isus Hristos; prin toate minunile şi vindecările pe care Isus le-a făcut în cei trei ani şi jumătate, şi care au culminat cu învierea lui Lazăr din morţi. Vedem, deci, că un alt Lazăr decât cel sărac despre care vorbeşte istoria bogatului nemilostiv, s-a întors din morţi, dar marii-preoţi nu l-au crezut ci, dimpotrivă, voiau să-l omoare. Iată cum se confirmă răspunsul dat de părintele Avraam bogatului care se afla în flăcările hadesului. Viitoarea etapă a proslăvirii Fiului a avut loc la învierea Sa din morţi, mediată de Duhul Sfânt, care va face acelaşi lucru glorios pentru toţi membrii Bisericii înainte de Răpire. Vorbind despre proslăvirea Fiului de către Tatăl ceresc, apostolul Pavel scrie filipenilor următoarele adevăruri: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filip. 2.9-11)