RUGĂCIUNEA DE ANGAJAMENT
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse

Fapte 20.36-38 După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi. Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat. Căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au condus până la corabie.

La conferinţa biblică din Milet apostolul Pavel şi-a făcut bilanţul activităţii sale misionare de cca 25 ani, în faţa prezbiterilor şi episcopilor veniţi din Efes şi Milet. În primul rând el a pus în faţa lor exemplul slujirii sale personale şi i-a invitat pe toţi cei prezenţi să ţină cont de felul cum el L-a slujit pe Dumnezeu, cu lepădare de sine şi plin de abnegaţie. Cel mai profund îndemn adresat asistenţei respective s-a folosit de următoarele cuvinte: „Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o El cu însuşi sângele Său.” (Fapte 20.28) Mâna lui Dumnezeu şi Cuvântul harului Său sunt cei doi factori care îi dau speranţe lui Pavel că cei care rămân în urma sa vor fi până la urmă zidiţi sufleteşte şi vor primi în cer moştenirea împreună cu cei sfinţi. În acest discurs plin de patos şi căldură sufletească Pavel citează un cuvânt pe care l-ar fi rostit Domnul Isus Hristos, dar pe care noi nu-l regăsim deloc în cele 4 evanghelii sau în Fapte: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Fapte 20.35b) După ce şi-a încheiat vorbirea, pe alocuri şi cu accente profetice prin care îi anunţa pe acei „lupi răpitori” care vor veni în popor să devoreze turma lui Hristos, în comentariul său doctorul Luca menţionează faptul că Pavel, cu toţi cei prezenţi, au îngenuncheat în rugăciune de mulţumire către Domnul şi fraţii l-au îmbrăţişat cu lacrimi pe apostol ştiind că nu-i vor mai vedea faţa pe pământ. Dacă a fost sau nu aşa asta vom afla în ceruri când vom sta de vorbă unii cu alţii în prezenţa Domnului şi Mirelui nostru Isus Hristos. Dragostea creştinească ne furnizează cele mai alese sentimente unii faţă de alţii, cu condiţia esenţială să ne iubim reciproc, aşa cum ne-a iubit Domnul Isus Hristos.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/194922/rugaciunea-de-angajament