Ef. 1.3-10 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-Unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.
Putem să întărim chemarea şi alegerea noastră trăind o viaţă plăcută lui Dumnezeu prin ascultare totală de El şi având tot timpul în caracterul nostru roada Duhului Sfânt. Cheia acestei fericite alegeri este Domnul Isus Hristos care Şi-a dat viaţa pentru răscumpărarea noastră din păcat, iar prin învierea Sa glorioasă El ne mântuie zi de zi de puterea păcatului. Poziţia spirituală a credincioşilor în Trupul lui Hristos a fost stabilită de Duhul Sfânt la naşterea din nou. Dar chiar şi când e vorba de un copil firesc acesta trebuie să crească sub grija părinţilor săi până când ajunge om mare. Ţinta maturizării noastre spirituale este prevăzută clar de apostolul Pavel în Efeseni 4.11-13 în care sunt scrise următoarele cuvinte: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos... ” Duşmanul acestei creşteri spirituale în viaţa creştinului născut din nou este păcatul care trebuie mărturisit urgent în rugăciune, cu pocăinţă şi cu apelarea la sângele lui Isus Hristos care ne curăţă de orice păcat. Astfel putem aştepta din ceruri pe Domnul şi Mântuitorul nostru care va uni „toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ”. Aleluia!