RUGĂCIUNEA PENTRU PRICEPERE ŞI PUTERE
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse

Ef. 1.15-21 De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru, Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să stea la dreapta Sa, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.

După cum ne-a obişnuit aproape în toate epistolele sale, apostolul Pavel mulţumeşte mai întâi lui Dumnezeu pentru lucrurile bune pe care le-a descoperit la cititorii săi. În cazul de faţă el laudă şi apreciază la creştinii din Efes credinţa în Domnul Isus şi dragostea lor pentru toţi sfinţii. În continuare Pavel cere în rugăciune pentru ei un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea lui Dumnezeu, cunoaştere bazată pe iluminarea ochilor inimii. Apostolul foloseşte o frază relativ lungă cu un întreg lanţ de adevăruri care se leagă unele de altele culminând cu marea lucrare a învierii lui Hristos din morţi. Aşa stând lucrurile nu este de mirare că sus în ceruri Domnul şi Mântuitorul nostru a fost primit de Tatăl ceresc la dreapta Sa „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor”. La Efeseni 5.17, în partea de aplicaţie practică a adevărurilor Evangheliei lui Hristos, Pavel enunţă o concluzie importantă, nu numai pentru credincioşii efeseni, ci şi pentru toţi membrii Bisericii care încă se mai află pe acest pământ: „De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” Nu este suficient să dobândeşti pricepere în cunoaşterea voii lui Dumnezeu. Trebuie să ai şi puterea supunerii totale în braţul Domnului. Aceasta ne cere o totală şi continuă lepădare de noi înşine ca să-L putem cunoaşte în trăirea noastră zilnică doar pe Hristos şi puterea învierii Lui.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/194940/rugaciunea-pentru-pricepere-si-putere