După toate aceste întâmplări, și după 36 de ani de fugă, am crezut desigur, că am ajuns la capătul drumului. Curând însă mi-am dat seama că nu e așa și că, în mod paradoxal mă aflam abia la începutul lui. Toate peripețiile pe care le-am trăit în junglele naturale sau în cele de asfalt, duhovnicește privind, nu au fost altceva decât niște trăiri superficiale în fața dovezilor de milă, minunilor și noilor lupte care mă așteptau. Ele abia se pot asemăna marii aventuri a adevăratei găsiri de sine. Aceasta e cu putință abia atunci când mergem mână în mână cu Dumnezeu, când Îi îngăduim să ne ia de mână. Iar aceasta este o problemă de mândrie. Cine dintre noi nu își cunoaște mândria îndeajuns de bine încât să nu se încreadă în ea? Cine are destulă încredere sau înțelepciune încât să se lase luat de mână? Cine îndrăznește să fie ca un prunc și să-și recunoască limitele? Oricât de banal ar părea, cel ce îndrăznește, sau crede, acela câștigă. Câștigă încredere, nădejde, dragoste, pe sine însuși.

   Semnele, ascultarea vădită a rugăciunilor și minunile adevărate au făcut parte în următorii cinci ani din viața mea de zi cu zi și încă într-o măsură încât alți creștini se întrebau cum de este posibil așa ceva. Destul de des, după conferințe veneau la mine oameni și mă întrebau de ce nu trăiesc și ei minuni. Ca nou-născut, nu aveam din păcate un răspuns la această taină - mie mi se părea pur și simplu ceva firesc, pentru că așa mi se întâmpla. A durat ceva timp până am aflat prețul acestor daruri ale milei: eul meu! După cum diavolul cerea cândva de la mine sufletul pentru darurile puterii sale stranii, așa și Dumnezeu aștepta de la mine să-I dau egoismul meu - adică eul meu mincinos pentru ca El să mă poată ajuta și tămădui. CĂCI ORICINE NU URĂȘTE SUFLETUL SĂU, NU POATE FI UCENICUL MEU, IAR CEL CE VOIEȘTE SĂ VINĂ DUPĂ MINE, SĂ SE LEPEDE DE SINE... De ce nu fac mai mulți oameni asta, de ce nu mai mulți creștini? Ce s-a întâmplat? De ce se plâng că în viețile lor nu se petrec minuni, că nu trăiesc minuni?

   Răspunsul este în strânsă legătură cu tradiția în care au crescut oamenii și din care ei își trag hrana duhovnicească. De ce mistica vieții pare de negăsit în Apus? Calea de la minte la inimă pare să fie închisă multora. De cine și de ce?

   Răspunsul la această întrebare mă duce la o alta pe care am pus-o mai înainte și anume de ce se răspândesc astăzi așa de repede ezoterismul, buddhismul, credința în reîncarnare, sectele și yoga? Mulți preoți, pastori, conducători de comunități și duhovnici nu pot să le spună păstoriților lor din lipsă de experiență uneori, nimic despre mistica vieții. În loc să fie hrăniți credincioșii cu credință vie, smerenie și frica de Dumnezeu, lor li se oferă un creștinism din budincă de ciocolată, dulceag, ușor de digerat și tremurător ca bărbia dublă a unor clerici. Îmi cer iertare pentru ironia mea. Oamenii simt însă că setea lor de Dumnezeu, de știință adevărată și de trăire autentică nu se ostoiește cu teologia seacă. Ei nu se mai lasă duși cu vorba. Pentru a înțelege Scriptura, omul are nevoie de pilde vii. Aceasta este clipa în care îngerul întunericului, Lucifer-diavolul, intră în acțiune.

   Această cale greșită a fost introdusă de revoluția hippie din anii 1968. Lupta împotriva autorității, curvia, odele de laudă închinate consumului de droguri, muzica rock pervertită și dezlănțuită împotriva Bisericii au nimicit până în ziua de azi mai multe suflete decât Primul și Al Doilea Război Mondial la un loc. Familiile se destramă. Familie este nucleul societății adică atomul ei. Au loc numeroase explozii nucleare după cum se poate observa din rata de divorțuri de aproape 40 la sută. Vorbesc acum în calitatea mea de pedagog, din experiența mea anuală cu peste 150 de adolescenți. Această spargere a atomului este mai ucigătoare decât bomba atomică de la Hiroshima pentru că sunt suflete care se pierd pe vecie căutând mai apoi să înlocuiască cele piersute, prin ajungerea, de pildă, în lumea ezoterismului. Este demn de remarcat că practica meditațiilor asiatice a crescut după Al Doilea Război Mondial în aceeași măsură în care societatea a întors spatele în dezvoltarea ei, lui Dumnezeu, credinței în Isus Hristos și celor scrise în Sfânta Scriptură. Cultura hașiș, rock și pop au ridicat spiritualitatea asiatică la rangul de noua dumnezeire.

   Să nu uităm că Maharishi și prin el, întreaga spiritualitate asiatică s-a făct cunoscut în Veste prin cei de la Beatles, începând astfel să câștige influență. Tineretul care de la revoluția hippie pierdea tot mai mult sentimentul religios creștin, a fost înșelat prin înlocuirea acestuia cu o credință exotică mincinoasă, iar nimeni nu a observat această înșelare. Atunci când muzica rock, consumul de droguri și lumea publicitară din mass-media au început să defaime credința, a fost și Dumnezeu înlocuit prin om. Nu mai era nevoie de Dumnezeu! Diavolul, izvoditorul din vechime al acestei schimbări și-a râs în barbă și s-a suit pe tron. Slăvirea ce se aduce azi Satanei prin muzică -heavy-metal, de exemplu, ar fi fost oprită și condamnată acum 30 de ani ca închinare la vrăjitoare. Cu cât sunt nimicite mai mult valorile lăuntrice creștine -tocmai prin publicitate- cu atât sunt mai deschiși oamenii la asemenea infecții mistice. Și nu doar tineretul! Când cei de la Beatels au mers în pelerinaj la Maharishi Mahesh în India, au considerat probabil că fac un gag publicitar însă, cu diavolul nu te poți juca iar acest pelerinaj s-a transformat la începutul anilor 70 într-o problemă de viață și de moarte.

   Lupta pentru suflete e la fel de veche ca lupta dintre bine și rău. Întregul ezoterism cu încărcătura sa New Age, de rozicrucieni, francmasoni, magie neagră și albă, buddhism, yoga - pe scurt tot supermarketul cu autoservire al ezoterismului are un  singur țel să Îl surpe de pe Tron pe Acela Căruia Tronul aparține de drept, pe Iisus Hristos pentru a pune diavolul însuși mâna pe tron adică pe sufletele oamenilor.

   Vrăjmașul lui Dumnezeu e ajutat la aceasta, în Apus, de un creștinism înmuiat, de creștini căldicei, de preoți mai mult sau mai puțin homosexuali declarați și parohii moarte unde energia se consumă în certuri interne, unde lumea se ceartă ani de zile pentru amănunte administrative în loc să se ocupe de mântuirea sufletelor oamenilor și de răspândirea Evangheliei lui Hristos.