2 Tim. 1.16-18 Domnul să-Şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit. Să dea Domnul să primească îndurare de la Domnul „în ziua aceea”! Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.

Probabil că Onisifor plecase la Domnul când Pavel îi scria lui Timotei această ultimă scrisoare. Dorinţa lui Pavel, spusă în cuvinte de rugăciune, pentru casa lui Onisifor, arată că urmaşii acestuia i-au călcat pe urme, aşa cum cere Scriptura să fie un adevărat tată pentru copiii lui. Dacă Dumnezeu promite o răsplată chiar şi pentru un pahar de apă dat în Numele Său unui slujitor al Evangheliei, cu atât mai mult atitudinea şi solidaritatea plină de mângâiere a lui Onisifor faţă de apostolul Pavel, cel întemniţat pentru Hristos, vor fi răsplătite. Când unii l-au părăsit iar Dima l-a abandonat în modul cel mai dezamăgitor, Onisifor a venit în Roma să-l caute în mod special pe Pavel, fără să-i fie ruşine de lanţurile lul. Pavel îi aminteşte cu acest prilej lui Timotei şi de felul în care Onisifor l-a ajutat în campania de evanghelizare din Efes, pe care a descris-o celor din Corint ca pe o luptă „cu fiarele sălbatice”. Desigur, era vorba de împotrivirea duhurilor de vrăjitorie faţă de Evanghelie în care totuşi biruinţa a fost de partea Evangheliei. Doctorul Luca notează următoarele în jurnalul Faptelor Apostolilor: „Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars în faţa tuturor: preţul lor a fost socotit la 50.000 de drahme. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.” (Fapte 19.19-20) „Ziua aceea” pe care o pomeneşte Pavel în ultima sa scrisoare către tânărul păstor Timotei este, desigur, ziua judecăţii şi răsplătirii Bisericii lui Hristos, care va avea loc în ceruri, după Răpire, şi înaintea Nunţii Mielului. Dumnezeu să ne ajute să fim cu toţii prezenţi acolo.