Evr. 12.11-15 Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii. Întăriţi-vă mâinile obosite şi genunchii slăbiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriţi pacea şi sfinţirea, fără care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.

Biblia este prin excelenţă un manual de educaţie spirituală a oricărui creştin, indiferent de poporul în care s-ar afla acesta. Unui astfel de scop i se circumscrie şi capitolul 12 din Evrei. E vorba de capitolul disciplinării copiilor de către părinţii lor. Scriitorul Epistolei către Evrei ia această problemă dureroasă din familia naturală şi o transpune în Biserică în relaţiile dintre Dumnezeu şi fiecare creştin luat individual. Dumnezeu pedepseşte păcatul copilului Său deoarece acesta îi întrerupe relaţia cu Dumnezeu, nu şi filiaţia spirituală bazată pe credinţa în Isus Hristos şi care are drept rezultat o naştere spirituală. Pedeapsa aduce pe moment întristare, dar ulterior aceasta este înlocuită de bucuria roadei dătătoare de pace a neprihănirii. În felul acesta mâinile obosite îşi refac puterea, iar genunchii slăbiţi datorită absenţei rugăciunilor se reîncarcă cu energia prin care creştinul se aduce Domnului ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Misiunea unui astfel de creştin trecut prin încercare devine o cărare dreaptă care merge direct la ţintă spre Isus Hristos. Din eşecurile creştinilor disciplinaţi de Dumnezeu şi care sunt ulterior reabilitaţi, au multe de învăţat cei ce şchiopătează de ambele picioare, aşa cum erau contemporanii lui Ilie, pe Muntele Carmel. Când nu mai eşti în ceartă cu Dumnezeu înţelegi mai bine exigenţele sfinţirii şi poţi mai lesne să trăieşti în pace cu cei din casa sau biserica ta. În astfel de cazuri vegherea personală devine vegherea întregii comunităţi pentru binele tuturor celor care sunt chemaţi să fie sare şi lumină pentru necredincioşi, martori şi ambasadori ai Împărăţiei cereşti invizibile, dar care se poate revela tuturor prin faptele dragostei dintâi. Domnul să ne ajute la aceasta!