Is. 41.8-14 Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu, tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te-am ales, şi nu te-am respins! Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc. Îi vei căuta şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” Nu te teme de nimic, vierme al lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul, şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.
Confident înseamnă om de încredere. Dacă Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu înseamnă că el era confidentul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu putea să treacă pe lângă casa patriarhului Avraam, în drumul Său către Sodoma şi Gomora, fără să Se oprească în casa lui Avraam. Acelaşi principiu funcţionează şi în cazul lui Isaac, şi al lui Iacov sau Israel, atât ca persoană fizică cât şi ca popor. În textul nostru Iacov este numit robul Domnului şi alesul Lui, dar şi viermele lui Iacov şi rămăşiţa lui cea slabă. Oricât ar fi de respingătoare expresia „viermele lui Iacov” ea Îl anticipează pe Mielul lui Dumnezeu răstignit pe cruce. După cum un vierme este călcat în picioare de oameni, aşa au procedat cu Isus evreii şi romanii pe culmea Căpăţânii, şi de fapt şi noi, toţi oamenii care am păcătuit împotriva lui Dumnezeu: „Dar eu sunt vierme, nu om, am ajuns de batjocura oamenilor şi dispreţuit de popor.” (Ps. 22.6) Dumnezeu are pentru confidentul Său numai cuvinte de încurajare prin care îl asigură de ajutorul divin. Amintind biografia lui Avraam pe care Domnul l-a scos din Ur, din Mesopotamia antică, Stăpânul ceresc Îşi demonstrează astfel cu fapte istorice de netăgăduit grija părintească faţă de poporul Israel. Dumnezeu îl asistă cu prezenţa Sa, îi spulberă îngrijorările, îl sprijineşte şi-i dă biruinţă în lupta cu nenumăraţii duşmani. Dumnezeu Însuşi luptă pentru Iacov în aşa fel încât duşmanii acestuia au fost măturaţi pentru totdeauna de pe scena istoriei. Unde sunt cannaniţii, vechii filisteni, asirienii, babilonienii şi celelalte popoare adversare de moarte ale lui Israel? Dumnezeu spune cu precizie: „Îi vei căuta şi nu-i vei mai găsi... ” E adevărat că şi în zilele noastre antisemitismul este în creştere, pe lângă cele peste douăzeci de ţări arabe care îl duşmănesc pe Israel şi vor din nou să-l şteargă de pe harta lumii. Dumnezeu însă este Apărătorul lui Israel. Călăuzirea divină este atât de concretă şi specifică încât Dumnezeu-Tatăl ceresc îl ia pe Iacov de mână ca să-l treacă prin valea umbrei morţii fără frică, acordându-i ajutorul Său binevenit. Dumnezeu, Sfântul lui Israel, Se constituie în vremea din urmă drept Mântuitorul mult aşteptat de rămăşiţa credincioasă. Tot astfel şi noi, creştinii dintre neamuri, să ne rugăm rugăciunea Duhului Sfânt: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”