RUGĂCIUNEA SUB IMBOLDUL MÂNIEI DOMNULUI
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse

Ier. 6.10-15 Cui să-i vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, Cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el. Eu sunt aşa de plin de mânia Domnului, că n-o pot opri. „Toarnă-o peste copilul de pe stradă şi peste adunările tinerilor. Căci şi bărbatul şi nevasta vor fi prinşi, şi bătrânul şi cel încărcat de zile. Casele lor vor trece în stăpânirea altora, ogoarele şi nevestele lor de asemenea, când Îmi voi întinde mâna asupra locuitorilor ţării, zice Domnul.” „Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală. Au legat în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace! Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.”

Starea de păcat a celor din Iuda era atât de gravă încât până şi rugăciunea profetului-mijlocitor Ieremia era plină de mânia lui Dumnezeu. Când ne rugăm înaintea Domnului cel mai normal şi bun lucru este să simţim în inima noastră ceea ce simte Dumnezeu. Abia atunci suntem de partea Lui. În caz contrar ne situăm în tabăra vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi nu înţelegem ce ni se întâmplă când realmente nu ni se mai răspunde la rugăciune, ca în cazul regelui Saul.”Urechea netăiată împrejur” este cea care se întoarce de la adevăr ca să aprobe şi să primească minciuna diavolului. Pedeapsa peste tinerii din stradă şi peste toţi cei ce necinstesc Numele Domnului era dreaptă pentru că toţi locuitorii din Iuda erau lacomi de câştig mârşav şi vindeau iluzii de moment cu privire la aşa-numita pace socială, când de fapt, ei în inimile lor purtau războiul. Şi prorocul şi preotul erau la fel de vinovaţi pentru starea fără leac a poporului iudeu. Să notăm că Ieremia nu-i apără pe prorocii falşi şi nici pe preoţii corupţi dintr-un motiv de solidaritate cu unii dintre aceştia. Cuvântul Domnului taie în carne vie, prin gura prorocului, care prevesteşte în mod clar apropiata răsturnare a regatului lepădat de Dumnezeu. Apostazia este ca un cancer spiritual care nu poate fi tratat în niciun fel. Aşa cum a procedat Dumnezeu cu poporul Său din Iuda în acele vremuri tot astfel va proceda cu toate naţiunile lumii care se vor uni împotriva Sa, sub steagul necredinţei, prin ultima împărăţie mondială a lui Anticrist. Dumnezeu va face dreptate sfinţilor Săi care strigă zi şi noapte către El.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/195053/rugaciunea-sub-imboldul-maniei-domnului