Ier. 16.19-21; Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului şi vor zice: „Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi care nu sunt de niciun ajutor! Cum poate omul să-şi facă dumnezei care nu sunt dumnezei?” „De aceea, iată că le arăt de data aceasta şi-i fac să ştie puterea şi tăria Mea; şi vor cunoaşte că numele Meu este Domnul.” Ier. 17.13-18 Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. „Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, Izvorul de apă vie.” Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea! Iată, ei îmi zic: „Unde este cuvântul Domnului? Să se împlinească, dar!” Şi eu, ca să Te ascult, n-am vrut să nu fiu păstor; nici n-am dorit ziua nenorocirii, ştii; şi ce a ieşit din buzele mele este descoperit înaintea Ta. De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii! Prigonitorii mei să fie acoperiţi de ruşine, dar să nu fiu ruşinat eu; să tremure ei, dar să nu tremur eu! Adu peste ei ziua nenorocirii, loveşte-i cu o îndoită urgie!
Confruntările cu prigonitorii săi sunt tot mai greu de suportat pentru profetul Ieremia. Nu trebuie să ne mirăm de acest lucru pentru că, în definitiv, fiecare slujitor al lui Dumnezeu este un simplu om şi are fragilităţile şi vulnerabilităţile lui. De aceea profetul aleargă la rugăciune tratându-şi slăbiciunea sa cu tăria lui Dumnezeu, pe care Îl numeşte „Cetăţuia şi Scăparea mea”. Semenii săi din Iuda îi pun la îndoială mesajul şi-l dispreţuiesc în public, dar chiar şi în aceste condiţii Ieremia are acea viziune profetică când, într-o zi, în viitor, popoarele lumii vor renunţa la zeităţile lor şi-L vor accepta pe Dumnezeul lui Israel, singurul Dumnezeu adevărat. Atunci se va cunoaşte pe pământ puterea şi tăria lui Iehova şi toţi oamenii Îl vor cunoaşte personal pe Domnul, Creatorul cerurilor şi al pământului. Să ne rugăm să vină mai degrabă ziua aceea. În al doilea text care descrie din nou confruntarea profetului cu prigonitorii săi Ieremia nu-şi face nicio iluzie cu privire la convertirea acestora, ci Îl numeste pe Domnul „nădejdea lui Israel”. Sufletul său este bine ancorat în promisiunile lui Dumnezeu şi astfel profetul află că cei ce-L părăsesc pe Dumnezeu vor sfârşi într-o groaznică ruşine. Aceştia vor rămâne scrişi doar pe pământ. Cu cerul nu vor avea nicio legătură. Întrucât Dumnezeu este „Izvorul de apă vie” el Îi cere Domnului să-l vindece şi să-l mântuiască pe deplin. Nu contează pentru profet acuzaţiile celor necredincioşi îndreptate împotriva cuvântului profetic, deoarece hotărârea sa a fost luată şi el a primit mandatul cu care a fost împuternicit. În rugăciunea sa el mai cere izbăvire când nenorocirea se va abate asupra Ierusalimului, în timp ce prigonitorii săi îşi vor afla pedeapsa pe deplin meritată deoarece Dumnezeul lui Israel este drept în toate deciziile Sale. Adaptând această rugăciune a profetului Ieremia la condiţiile Noului Testament trebuie să menţionăm faptul că Domnul Isus ne învaţă să ne binecuvântăm prigonitorii, rugându-ne pentru ei, fără să cerem neapărat pedepsirea faptelor lor rele. Acest lucru nu este nici simplu şi nici uşor, dar sunt absolut sigur că Duhul Sfânt are această menire şi disponibilitate de a ne înzestra cu puterea rugăciunii în mod sincer pentru duşmanii noştri, aşa cum Însuşi Hristos a făcut-o pe cruce.