RUGĂCIUNE PENTRU MULTIPLICAREA HARULUI ŞI A PĂCII
Autor: Corneliu Livanu
Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI
Categorie: Diverse

2 Pet. 1.2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru, Isus Hristos!

Rolul rugăciunii pentru multiplicarea harului şi păcii lui Dumnezeu în viaţa creştinului este unul cu caracter instructiv pe plan spiriritual menit să-l mobilizeze pe acesta la o viaţă de sfinţenie şi de rod pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Înmulţirea harului este sinonimă cu înmulţirea talanţilor din pilda Domnului Isus. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 15 că a lucrat în câmpul Evangheliei mai mult decât toţi ceilalţi apostoli, dar el nu-şi pune în evidenţă propria sa persoană, ci vorbeşte numai şi numai despre harul lui Dumnezeu. Este important harul lui Dumnezeu, atât pentru sfinţire cât şi pentru Marea Trimitere, încât Duhul Sfânt mai este numit în Noul Testament şi Duhul harului. Pacea merge mână în mână cu harul divin pentru că prin ea Duhul Sfânt ne aminteşte despre jertfa lui Hristos prin care am fost împăcaţi cu Tatăl ceresc. Dumnezeu Tatăl continuă să ni Se descopere prin Domnul nostru Isus Hristos şi ne cheamă la această părtăşie a dragostei care a fost turnată în inimile noastre de către Duhul Sfânt. Cunoaşterea tri-unică a lui Dumnezeu nu se referă numai la aspectul ei mental sau intelectual, ci înseamnă transformarea în acelaşi chip de slavă care ne permite să fim şi să trăim asemenea lui Hristos. Din această cunoaştere spirituală şi personală rezultă puterea de a fi martorii Domnului Isus printre cei necredincioşi. Evanghelistul Ioan merge atât de departe în unitatea noastră cu Dumnezeu şi în cunoaşterea Lui, încât redă următoarea promisiune făcută de Domnul Isus în camera de sus: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14.23b) Cunoaşterea lui Hristos în felul lumii are un caracter istoric şi pune accentul pe căpătarea de informaţii „despre El” din Noul Testament, din istorie, din lucrările diferiţilor scriitori creştini. Cunoaşterea lui Hristos care locuieşte în inima noastră, prin Duhul Sfânt, împreună cu Tatăl, are un caracter viu şi personal şi nu se bazează numai pe informaţii din istorie, ci şi pe revelaţia Duhului care ne vorbeşte în duhul nostru şi trăieşte prin noi viaţa Domnului Isus Hristos. Aceasta este condiţia vieţii din belşug promisă de Mântuitorul ucenicilor Săi încă de când Se afla cu trupul Lui printre ei.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/195304/rugaciune-pentru-multiplicarea-harului-si-a-pacii