ÎN DULCEA POEZIE...

În dulcea poezie mă retrag
Când unda de tristeţe mă atacă
Conţinutul ei mi-aşa de drag!
Cu optimism iar mă îmbracă.

Dulceaţa ei mă cucereşte
Că uit de grijuri şi necaz
O, ce fiori îmi dăruieşte!
Fiori de tihnă şi extaz.

Izvorul ei mereu e proaspăt
Din el curg rimele şuvoi
O-ncepi... şi când ajungi la capăt
Eşti plin de simţăminte noi.

Din poezie curge harul
Ce aparţine stărilor cereşti
Înfrânge ura şi coşmarul
Înfrânge poftele lumeşti.

Parcurg vrăjit stihuri alese
Din care vine-nviorarea
Şi simt arome de cireşe
Şi cânt cu toată-ncredinţarea.

Mă farmecă acele rânduri
Ce mă atrag spre Creator
Pătrund în cuget şi în gânduri
Şi-mi spun că sunt nemuritor.

În graiul unic din poeme
Poeţii-au dat ceva din ei
Au abordat diverse teme
Lansând şi nobile idei...

Şi Duhul le-a purtat condeiul
S-aştearnă ceva ’nălţător
Să spună care e temeiul
De a-L urma pe Salvator,

I-a-nvrednicit să dea mâncare
Acelor suflete flămânde
Ce vor mereu edificare
Şi au mereu priviri plăpânde.

Găsesc refugiu-n poezie
Când disperarea mă doboară
Mă apără de-o erezie
E-un dar de Sus şi o comoară.

Citiţi vreo două la culcare
Şi veţi visa o sărbătoare.


22 Aprile, 2006