Te caut...
Autor: Mioc Alina
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
Mi-e cerul un leagăn, cuvântul mi-e far
Credința o Stânca iar Tu, felinar
Iubirea-Ți deplină e tot ce privesc
Si singurul lucru pe care-l doresc
Aștept în tăcerea ce spinii i-a smuls
Să-Ți simt mângâierea în zâmbet și plâns
Și iată că cerul Te caută iar
Iar salva-Ți ascunsă mă umple de har
Te caut si iată, nimic nu zăresc
Mă uit cu privirea dar nu Te găsesc
Așa nepătrunsă e noaptea cu ger
Și-atât de puține sunt stele pe cer...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/195330/te-caut