Bună dimineaţa tuturor. Sunt recunoscător pentru prezenţa voastră în acest loc. Mulţumesc că sunteţi aici. Vouă, celor care ne ascultă online, vă mulţumesc pentru că ne urmăriţi. Dacă vă aflaţi cumva prin împrejurimile oraşului San Antonio, ne-ar plăcea să ne vizitaţi la sfârşit de săptămână, oricând veţi avea ocazia. Ştiu că sunt mulţi oameni care spun că întâlnirile în grupuri mari de oameni nu este chiar pe placul lor şi acest lucru este în regulă, deoarece noi avem şi întâlniri în grupuri mai restrânse. Oare am menţionat că avem întâlniri şi în grupuri restrânse? Deoarece avem, iar aceasta este o perioadă extraordinară de a te implica într-un astfel de grup pentru că vom începe o nouă serie de studiu, intitulată „Viu în noi” şi, pe lângă acest lucru, mai există câteva motive foarte bune pentru care eu cred că ar trebui să faceţi parte dintr-un grup mic. Aşadar, nădejdea noastră este că fiecare va găsi un grup restrâns sau o comunitate mai mică din care să facă parte, deoarece, în primul rând, viaţa e pur şi simplu dificilă şi este şi mai grea atunci când încerci să te descurci de unul singur. Avem nevoie de oameni alături de care să ne trăim viaţa. Al doilea motiv, este că noi discutăm în momentul de faţă în cadrul grupelor mici care se răspândesc tot mai mult de-a lungul întregului oraş, despre cel mai important lucru pe care îl poţi deţine pentru a avea cu adevărat putere în viaţa ta.

Vă voi adresa o întrebare: este cineva aici care are nevoie de puţină putere în viaţa sa? Vreau doar să mă asigur că sunt în locul potrivit. Bine, sunt câţiva oameni care am ridicat mâna. Bine, şi eu fac parte dintre aceşti oameni. Eu nu mă refer la acea putere pe care mă pot preface că o deţin atunci când mă întrebi ce mai fac, iar eu răspund foarte sugestiv spunându-ţi că sunt foarte bine. Nu vorbesc despre această putere, ci vorbesc despre acea putere de care avem nevoie atunci când ne confruntăm cu lucruri şi situaţii pe care nimeni în afară de noi nu are habar. Noi ne putem întâlni pentru o oră şi ceva într-un weekend şi ştiţi şi voi, ne putem preface că zâmbim. Voi face o mică paranteză. Unul din fii mei m-a întrebat foarte sincer fiind, acest episod a avut loc după un weekend în care am participat la mai multe slujbe. „Tati, te doare vreodată faţa din cauza faptului că zâmbeşti prea mult?” I-am răspuns: „Ei bine, nu m-am gândit niciodată la asta, dar da, de fapt chiar mă doare.” Revenind, nu vorbesc despre acel tip de putere, deoarece iată care este adevărul: ca şi adept al lui Isus - vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, am multe motive care mă fac să zâmbesc - dar iată care este adevărul: chiar dacă suntem adepţi ai lui Isus, avem greutăţile noastre cu care ne confruntăm. Aud vreun amin? Este aici vreun adept de-al lui Isus care cunoaşte greutăţile cu care ne confruntăm şi pe care nu le vede nimeni altcineva?

Iată care este diferenţa. Adepţii lui Isus se confruntă cu probleme la fel ca toţi ceilalţi, dar singura diferenţă este că noi, creştinii, nu trecem singuri prin aceste dificultăţi. Noi avem un Prieten ce nu ne dezamăgeşte niciodată şi care trăieşte în noi. Noi Îl numim Duhul Sfânt. Nu ştiu dacă tu ai avut vreo experienţă personală cu Duhul Sfânt. Pentru unii din voi s-ar putea să fie prima experienţă de acest gen, pentru alţii s-ar putea să fie o experienţă proaspătă, dar vreau în această predică să continui să îţi fac cunoştinţă cu El, cu Duhul Sfânt. Mai precis, vreau să îţi arăt cum poate Duhul Sfânt să-ţi aducă pace în mijlocul haosului. Întreb încă o dată, este cineva aici care ar avea nevoie de puţină pace? Aveţi nevoie? Bine, atunci sunt în locul potrivit. Haideţi să ne rugăm, apoi ne vom adânci în Cuvânt.

Tată, suntem recunoscători pentru prezenţa Ta în acest loc. Suntem mulţumitori pentru că ne-ai dăruit Duhul Sfânt. Dacă nu ar fi fost Duhul Sfânt, nimic din aceste lucruri nu ar fi fost posibile. Nu am fi putut vorbi despre adevărul Tău şi nici nu l-am fi putut înţelege. Aşadar, Te rugăm să binecuvintezi această predică din Cuvântul Tău, pe cei ce vor auzi Cuvântul Tău, dar şi împlinirea prin fapte a Cuvântului. Tată, ne dorim cu ardoare să-L vedem pe Isus, doar pe Isus. Şi toţi cei ce sunt de acord spun „amin”.

Dacă aveţi Biblile cu voi, vă rog să le deschideţi la Geneza capitolul 1. Vom începe chiar cu începutul. Pentru a ni se revela prin Cuvânt, Duhul Sfânt se foloseşte de metafore, deoarece, uneori, pe Dumnezeu Tatăl şi pe Dumnezeu Fiul Îi putem înţelege, dar uneori, pentru a-L înţelege pe Duhul Sfânt avem nevoie de metaforele găsite în Sfânta Scriptură. Prima metaforă pe care o găsim este această idee de Duh ce se mişca deasupra apelor. Metafora unei Prezenţe zburătoare o putem găsi în Geneza în capitolul 1. Poate că vă întrebaţi dacă lumea a mai fost vreodată la fel de haotică precum este în ziua de azi. Înţeleg de unde provine această întrebare, dar răspunsul este da, a fost şi mai haotică. Haideţi să vă spun şi de ce. Citim din Geneza 1:2: „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric”. Vreau să mă opresc chiar aici pentru o secundă. Vreau să studiem puţin cuvântul „pustiu”. Acesta provine din cuvântul în ebraică „tohu”. Apropo, nu este vorba despre tofu, ceea ce mănâncă veganii. Este un cuvânt cu totul diferit şi provine din ebraică. Haideţi să repetăm cu toţii acest cuvânt: „tohu”. Bine, deci acest cuvânt se referă la ideea de haos, confuzie, un spaţiu gol. Acesta era stadiul în care se afla atunci Pământul. Era pustiu, dar nu a rămas în acel stadiu şi vreau să vă arăt care a fost motivul. Vom continua să citim: „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.” Cine se mişca deasupra apelor? Duhul lui Dumnezeu. Mai există un episod în Scriptură în care s-a întâmplat acest lucru, dar până vom ajunge să vorbim despre asta doresc să vă arăt că există un anumit dans ce are loc.

Am auzit de la unii dintre voi că aţi avut anumite întrebări în cadrul grupurilor restrânse legate de Trinitate, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Duhul Sfânt. Tocmai episodul despre creaţie este un exemplu foarte bun pentru a înţelege cum Dumnezeu este trei Persoane în Una singură. Există Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt şi toţi trei sunt Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl nu e mai mult Dumnezeu decât este Fiul sau Duhul Sfânt. Nu, ci toţi trei sunt în totalitate Dumnezeu. Ceea ce Îi deosebeşte sunt roluri distincte şi funcţiile pe care Aceştia le ocupă. Putem observa acest lucru din episodul în care se vorbeşte despre creaţie. Totuşi, Ei sunt Una, având un scop perfect. De aceea spunem că sunt trei Persoane în Una singură. Încă din momentul creaţiei, de fapt chiar înainte ca să aibă loc creaţia, rolul Duhul Sfânt este acesta de a se mişca deasupra haosului.

Putem observa acest lucru şi în Deuteronom. Vreau să auziţi modul în care Dumnezeu a vorbit despre relaţia Sa cu Israel. Citim din Deuteronom 32:11: „Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui”. Practic, Dumnezeu ne spune: „Aşa arată relaţia Mea cu Israel. Ca un vultur care zboară deasupra cuibului pentru a-i proteja pe cei tineri.” Ei bine, ce face Dumnezeu de fapt? Îi calmează pe cei aflaţi în cuib. Vulturul zboară deasupra cuibului pentru a calma puii, exact la fel cum Duhul lui Dumnezeu zbura deasupra haosului pentru a calma haosul. Vreau să citim încă o dată textul din Geneza 1:2-4: „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Şi a fost lumină. Şi Dumnezeu a văzut că lumina era bună”. Înainte ca Dumnezeu să creeze întreaga lume, Duhul era acolo pentru a calma haosul. Înainte ca Dumnezeu să proclame „Să fie lumină!”, Duhul aducea calmul în mijlocul întunericului.

Duhul Sfânt nu este doar o Prezenţă zburătoare, ci există încă o metaforă. Aceea a unei Prezenţe blânde. Pentru a citi despre această metaforă vom trece de la prima carte a Vechiului Testament la prima carte a Noului Testament. În Matei, începem să observăm această nouă metaforă. De data aceasta, vom citi despre începutul lucrărilor lui Isus. El este pe cale să înceapă să propovăduiască, iar Duhul lui Dumnezeu se coboară peste Isus. Ei bine, veţi auzi întreaga poveste. Haideţi să citim din Matei 3:13-16: „Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Atunci, Ioan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit din apă. Şi, în clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut - pe cine? - pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind la El.”

Nu ştiu dacă voi sunteţi curioşi, dar eu nu mă pot abţine din a mă întreba de ce a venit în chip de porumbel? Din toate posibilităţile de metafore pe care ar fi putut Duhul Sfânt să şi le însuşească, El a ales metafora porumbelului. Nu ştiu ce aţi fi vrut voi, dar personal, în acel moment, mi-ar fi plăcut să văd câteva fulgere şi tunete. Să fim serioşi! Acela era momentul în care Isus îşi începea lucrarea, iar cerurile erau deschise şi Dumnezeu urma să zică oamenilor „de El să ascultaţi”. Sau măcar un mic cutremur, ştiţi, nu unul care să creeze dezastru, dar să-i cutremure puţin încât acei oameni să simtă frica de Dumnezeu. Dar, apariţia porumbelului nu se adresa oamenilor din jur, ci lui Isus. Duhul lui Dumnezeu se coborâse de dragul lui Isus, iar în acel moment Se coborâse în chip de porumbel. Dar de ce un porumbel?

Sunt câteva motive la care m-am gândit şi vreau să împărtăşesc cu voi puţin din ce înţeleg eu legat de această metaforă, dar, în primul rând, un porumbel este un simbol al maternităţii. Nu ştiu dacă voi ştiaţi acest lucru, şi eu l-am descoperit de curând, dar un porumbel produce propriul lapte pentru urmaşii săi. Nu înţeleg exact cum face acest lucru, dar practic, un porumbel se opreşte din a mânca înainte de a da naştere, chiar cu multe zile înainte. Pentru a putea produce cel mai pur lapte pe care urmaşii săi îl pot digera. Nu ştiam acest lucru despre porumbei. Aparent, sunt mai multe păsări ce fac acelaşi lucru. La sfârşitul slujbei de aseară, un bărbat a venit şi m-a întrebat: „Ştiai că şi păsările flamingo fac acelaşi lucru?”. Eu i-am răspuns: „Ei bine, Duhul Sfânt nu s-a coborât în chip de fulamingo, ci în chip de porumbel. Aşa că, vom vorbi doar despre porumbei”. Haideţi să lămurim situaţia. Porumbelul, prin faptul că nu mănâncă cu mult timp înainte de a da naştere, se sacrifică pentru cei ce vor veni. Oare seamănă acest fapt cu faptele pe care le fac mamele pe care le cunoaşteţi? Da, chiar seamănă. Aşadar, porumbelul este un simbol al maternităţii.

Vreau să vă povestesc despre câteva situaţii pe care le observ chiar şi în casa mea. Ştiţi cum îmi dau eu seama atunci când copiii mei au avut o zi proastă? De îndată ce intră în casă mă întreabă: „Unde-i mama? Când ajunge mama acasă?” Şi atunci realizez că au avut o zi proastă. Atunci când eu aud că au avut o zi proastă, vreau să aflu care e mai exact problema şi vreau să caut o soluţie, să le-o spun, să rezolvăm lucrurile şi să trecem peste, corect? Nu este aşa de greu să rezolvăm lucrurile şi să trecem mai departe.

Dar Alicia are o altă tactică. Atunci când aude că au avut o zi proastă, uneori nici nu scoate vreun cuvânt. Se îndreaptă spre ei şi îi îmbrăţişează. Îi ascultă cum vorbesc şi vorbesc, iar ea îi ascultă, până aceştia încep să se simtă mai bine. Vedeţi voi, uneori avem nevoie de puterea unui tată, uneori avem nevoie de prietenie din partea unei surori sau a unui frate şi alteori, avem nevoie de îngrijirea din partea unei mame iubitoare. Liniştea şi calmul pe care o mamă le poate aduce în acel moment. Eu am experimentat de multe ori acest sentiment, şi poate că şi tu ai avut parte de el. Încă merg din când în când la mama mea, vreau să aflu ce crede ea despre anumite lucruri. Aşadar, porumbelul este un simbol al maternităţii.

De asemenea, porumbelul reprezintă o imagine a blândeţii. Acum câteva săptămâni, am avut oportunitatea de a lua cina împreună cu familia mea şi cu un cuplu ce fac parte din Oakhills. Ei locuiesc în afara oraşului la o fermă. Înainte cu câteva săptămâni de a merge noi la cină, aceştia au găsit la ferma lor un porumbel rănit. Aceştia nu cred că porumbelul are vreo şansă de supravieţuire, dar l-au luat şi s-au îngrijit de acesta. Porumbelul nu a fost tocmai pregătit să plece înapoi în sălbăticie, aşa că, îşi petrecea zilele într-o cuşcă în camera de zi a acestei familii. Pe parcursul întâlnirii noastre, porumbelul ne auzea discuţiile pe care le purtam între noi şi ne răspundea printr-un gângurit blând. Aţi auzit vreodată un porumbel gângurind? Este un sunet atât de blând, iar eu stăteam acolo ascultându-l şi bucurându-mă că nu au luat în casă o cioară, sau un bondar, sau un corb. Nu toate păsările sunt atât de blânde, dar porumbelul emană o prezenţă blândă. Porumbeii ne dezvăluie câteva ceva despre Duhul Sfânt.

Totuşi, Duhul Sfânt nu este doar o prezenţă care se mişcă deasupra haosului, nu este doar o imagine a blândeţii, ci, de asemenea, Duhul Sfânt este o prezenţă ce emană calmul. Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu cred că, mai ales aici în America, avem mare nevoie de puţin calm. Nu aveam neaparată nevoie de un studiu pentru a ne da seama de acest lucru, dar Asociaţia Americană a Psihiatriilor ne spune că 51% dintre americani se descriu ca fiind îngrijoraţi. Cred că acest număr este destul de mic. Nu am fi avut neaparată nevoie de acest studiu pentru a ne da seama că avem mare nevoie de puţin calm. Cineva a afirmat că noi trăim în secolul crimelor. Uneori, nici nu ştim din cauza cui suntem nervoşi, ci pur şi simplu simţim că ar trebui să fim nervoşi fără motiv. Dacă nu sunt nervos, înseamnă că este ceva în neregulă cu mine. Poate că sentimentul pe care îl avem este, de fapt, tristeţea. Poate că este îngrijorarea. Începem să ne îngrijorăm din cauza faptului că suntem aşa de îngrijoraţi. Ne-ar fi de folos puţin calm.

Un lucru ştiu sigur: haosul din jurul nostru nici nu se compară cu haosul din interiorul nostru. Ne îngrijorăm din tot felul de motive. Ne îngrijorăm pentru copiii noştri şi atunci când ajungem să fim suficient de mari, începem să ne îngrijorăm pentru părinţii noştri. Unii din noi ne aflăm în acel loc mai neplăcut când ajungem să ne îngrijorăm pentru amândouă în acelaşi timp. Apoi, devenim neliniştiţi datorită faptului că suntem prea îngrijoraţi. Începem să ne exprimăm dogmatic, să fim plictisiţi, să exagerăm şi acesta este, pur şi simplu, modul în care ne vorbim nouă înşine. Puţin calm nu ne-ar strica deloc. Cu toţii experimentăm acest lucru. Ni se întâmplă tuturor. Poate că unii din noi avem mai multă parte de acest lucru decât alţii, sau poate că ni se întâmplă mai des decât altora, dar asta nu este un semn al slăbiciunii, nu este un semn al unei credinţe slabe, nu este un semn al imaturităţii, nu este un semn al faptului că am fi conduşi de un duh rău, ci este „tohu”, adică haos. Este prezenţa neliniştii, sau faptul că ţi s-a stricat maşina, sau că o relaţie s-a terminat, sau eşti tu, stând treaz în mijlocul nopţii rugându-ne ca dimineaţa să apară mai repede. Dacă te afli într-o situaţie de acest gen, vreau să îţi spun că ai acces liber la prezenţa Duhului Sfânt pentru a aduce calm în haosul în care te găseşti. Indiferent de furtuna în care te afli.

Această veste a fost foarte bine primită de primii ucenici ai lui Isus atunci când s-au aflat cu adevărat în mijlocul furtunii. Nu, nu este o metaforă, ci vorbesc despre o furtună adevărată. Ei se aflau în mijlocul mării, barca lor se învârtea, valurile începeau să le lovească barca atât de tare încât aceasta era cât pe ce să fie scufundată. Ucenicii începuseră să se alarmaze deoarece vedeau cum se scufundă şi cum sunt traşi tot mai mult în jos, iar Liderul lor neînfricat, Isus, se dusese să tragă un pui de somn. El dormea liniştit pe barcă în mijlocul furtunii. Îmi şi imaginez cum afară era foarte întuneric, dar asta nu-i oprea din a simţi cum valurile îi loveau, şi cum barca începea să se umple cu apă. Atunci, au început să strige către Isus, prin gălăgia valurilor care loveau barca. „Isuse, Îţi pasă câtuşi de puţin că noi ne scufundăm? Suntem pe cale să murim, chiar aici şi acum. Îţi pasă câtuşi de puţin?” Vreau să vă citesc răspunsul dat de Isus, din Marcu 4:39: „El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.” Vreau să observaţi un lucru. Isus a fost calm înainte ca să se facă o linişte mare. Înţelegeţi ce vreau să spun? Isus avea liniște înainte ca liniştea să-şi facă apariţia. Isus avea parte de o Prezenţă calmă în mijlocul furtunii, deoarece El ştia că prezenţa Duhului se afla deasupra acelei furtuni. Ei bine, cum se putea ca El să ştie acest lucru? Deoarece văzuse prezenţa Duhului şi înainte de acest episod. Vedeţi voi, noi ştim că Isus era prezent încă din capitolul 1:2 al cărţii Geneza, atunci când Duhul Domnului se mişca deasupra haosului. Isus era acolo şi văzuse prezenţa Duhului încă de atunci.

Totuşi, şi ucenicii experimentaseră acest lucru înainte. Haideţi să citim din Marc 1:25 când aceştia se întâlniseră cu un om care era posedat de un demon: „Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi din omul acesta!””. Şi ghiciţi ce s-a întâmplat? Demonul a ieşit din omul acela. Acest om a experimentat pacea în mijlocul haosului. Şi tu poţi avea parte de acest calm. Haideţi să citim din 2 Timotei 1:7: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă”. Am putea să citim cu toţii cu voce tare acest verset? Dar în loc de „ne-a dat”, vom spune fiecare în dreptul său  „mi-a dat”. Haideţi, să rostim împreună: „Căci Dumnezeu nu mi-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă”. Dacă tu eşti în Hristos, El trăieşte în tine, ceea ce înseamnă că şi Duhul Sfânt este alături de tine. Doar că noi trebuie să-L chemăm pe Duhul Sfânt în viaţa noastră, trebuie să fim receptivi pentru a primi acel calm din partea Duhului în vieţile noastre.

Vreau să fiu şi mai practic în legătură cu acest subiect. Voi veţi avea ocazia să vorbiţi mai multe lucruri în cadrul grupelor restrânse, dacă nu aţi făcut-o deja, dar acum, că suntem cu toţii aici aş vrea să luăm atitudine în ceea ce priveşte primirea calmului în mijlocul furtunii. Să avem un plan pentru a ştii cum să primim calmul în mijlocul furtunii. Pentru voi, iată ce ar trebui să începeţi să faceţi: luaţi Scriptura şi concentraţi-vă pe versetele în care se vorbeşte despre pacea pe care o aduce Duhul lui Dumnezeu. Şi pur şi simplu, luaţi un pix şi o hârtie şi începeţi să le notaţi: „Planul meu pentru a avea pace în mijlocul furtunii”. Veţi avea nevoie de ele atunci când furtuna va apărea. Pentru că furtuna va veni, fără discuţii. Va apărea, doar că nu ştim exact când. Aşadar, vei avea nevoie de acele versete. Chiar mai bine, poţi începe să meditezi asupra Scripturii chiar de acum. Să vă zic care sunt beneficiile acestui lucru. Scriptura va rămâne săpată în inima voastră, iar atunci când furtuna va apărea, acele versete sunt deja la locul potrivit.

Poate că pentru unii din voi, calmul din mijlocul furtunii arată diferit. Ştiţi pur şi simplu că veţi trece singuri prin această viaţă. Da, aveţi oameni în jurul vostru şi cunoaşteţi o grămadă de persoane, dar vă confruntaţi cu lucruri pe care nu le puteţi spune nimănui. Totuşi, aveţi nevoie de cel puţin o persoană sau poate că un grup foarte mic de oameni, care să vă cunoască şi să ştie ce se întâmplă cu tine. Şi aşa viaţa este destul de grea, dar mai ales dacă încerci să treci de unul singur prin ea, aceasta devine şi mai dificilă. Poate că planul tău de acţiune constă doar în faptul de a găsi pe cineva şi de a te deschide în faţa acelei persoane cu lucrurile care se întâmplă în viaţa ta. Insistă ca cineva să te tragă la răspundere pentru ceea ce faci în viaţa ta. Poate că de asta ai tu nevoie în acest moment.

Poate că unii din voi aveţi nevoie de de o cântare. O melodie pe care să o puteţi asculta. Atunci când începi să simţi haosul din viaţa ta, poate că ai nevoie sa găseşti o cântare. Asta fac şi eu de multe ori. Caut o melodie pe care să o ascult şi să o cânt. Nu contează dacă ai voce sau nu, nu contează. Cântă numai! Vreau să fiu bine înţeles. Eu nu încerc să simplific implicaţiile pe care le aduce îngrijorarea. Există momente când avem nevoie de consiliere. Există momente când cineva are nevoie de o prescripţie medicală. Există momente când trebuie să facem exerciţii de respiraţie. Sau când trebuie să medităm. Nu pun sub semnul întrebării aceste lucruri, dar ceea ce avem nevoie majoritatea dintre noi în timp de haos, cea mai mare armă a noastră împotriva îngrijorării este rugăciunea şi închinarea prin cântare. Rugăciunea şi închinarea prin cântare. Acestea au fost armele pe care le-a ales apostolul Pavel şi prietenul său, Sila.

Citim în Faptele Apostolilor capitolul 16 că Pavel şi Sila au dat de necaz. Ei se îndreptau spre o casă de rugăciune şi poate că vă gândiţi de ce necaz ar fi putut să dea într-o casă a rugăciunii. Dar ei au păţit-o. S-au trezit în mijlocul unei mulţimi care îi loveau. Şi aşa, răniţi şi învineţiţi, au fost aruncaţi într-o închisoare de maximă securitate. Au fost puşi în lanţuri la mâini şi la picioare. Nu ştiu dacă soldaţilor le era frică că aceştia vor evada sau de ce i-au aruncat în cea mai depărtată temniţă. Aşadar, Pavel şi Sila se trezesc într-o temniţă. Vreau să vă citesc puţin despre ce a avut loc puţin după miezul nopţii în acea seară. Citesc din Fapte 16:25-26: „Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu - vă vine să credeţi? Ei cântau şi se rugau Domnului! - iar cei închişi îi ascultau. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia”. În acel moment, ei au fost eliberaţi. Probabil că acei prizonieri se uimeau şi se întrebau ce motiv ar avea Pavel şi Sila pentru a înălţa rugăciuni. Ce motive ar avea pentru a înălţa imnuri? Din câte văd eu, nu există niciun motiv pentru care să cânţi la miezul nopţii din moment ce mâinile şi picioarele tale erau puse în butuci. Dar ei nu se rugau pentru a veni eliberarea, ci Îl lăudau pe Cel care îi va elibera. Vreţi să vă spun de unde ştiu acest lucru? Ei nu citiseră capitolul 16 din Fapte pentru a cunoaşte finalul acestei poveşti. Ei nu ştiau că va avea loc un cutremur. Ei nu ştiau care va fi deznodământul acestei poveşti şi totuşi, ei cântau şi se rugau. Ei nu citiseră capitolul 16 din Fapte, dar mă întreb dacă au citit vreodată Psalmul 34:4-7: „Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele. Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine. Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie”. Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie atunci când aceştia se roagă. Fără îndoială, vei experimenta momente de îngrijorare. Dar întrebarea este, vei experimenta Prezenţa calmă a Duhului în viaţa ta? Înţelegi tu, că acelaşi Duh care a calmat haosul dinaintea creaţiei este acelaşi Duh care acum este disponibil nouă pentru a calma haosul din vieţile noastră? Pentru ca noi să putem fi creaţi din nou, să putem fi transformaţi din ce în ce mai mult în imaginea lui Hristos. Nu, nu trăim într-un mod perfect, dar pe zi ce trece, moment după moment, Duhul ce trăieşte în noi ne schimbă mai mult şi mai mult pentru a asemăna cu Hristos.

Nu mă pot abţine din a te întreba: eşti tu pregătit pentru un sezon plin de putere în viaţa ta? Nu crezi că este timpul pentru un sezon plin de putere? Dumnezeu nu te-a creat pentru a trăi o viaţă uzată. Nu te-a creat pentru a trăi o viaţă plină de stres. Ci, Dumnezeu te-a creat pentru a fi plin de pasiune şi de energie în viaţa ta. El te-a creat pentru a avea parte de viaţă din abundenţă, pentru a avea o viaţă deplină. Pentru asta ai fost creat. Adevărata întrebare este: vei avea tu parte de prezenţa liniştitoare a Duhului? Vei experimenta prezenţa mişcătoare a Duhului? Sau acea prezenţă blândă a Duhului? Sau acea prezenţă calmantă a Duhului? Crezi că vei avea parte de ea atunci când circumstanţele vieţii tale se vor schimba? Poate că da, sau poate că nu. Ştiţi voi, acelaşi om care a fost salvat din temniţă, prin intermediul cutremurului care a eliberat toţi prizonierii, apostolul Pavel, a mai fost închis într-o temniţă şi în alt moment. Dar, de această dată, nu a avut loc niciun cutremur de pământ. De această dată eliberarea nu a venit, dar acelaşi om, a rostit atunci cuvintele: „Nu vă îngrijoraţi de nimic”. De această dată Pavel nu a fost salvat din temniţă şi totuşi, el a spus următoarele cuvinte: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” El a fost omul care a spus „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus”.

Eu cred că Dumnezeu te cheamă să ai parte de un nou sezon. Un sezon al puterii, nu al puterii tale personale. Nu spun că putem singuri să trăim mai bine, ci vorbesc despre un sezon plin de o putere supranaturală, care întrece puterea noastră omenească. În mijlocul acestui sezon, vei realiza că haosul a fost răpus de calm. Fie ca Dumnezeul păcii să fie alături de tine. Haideţi să ne rugăm.

Tată, Îţi suntem mulţumitori pentru prezenţa Ta, pentru Duhul Tău. Tu cunoşti haosul din vieţile noastre. Tu ştii despre furia, neliniştea şi îngrijorarea care uneori ne apasă atât de tare. Tu ştii totul, iar noi dorim să-Ţi dăm Ţie toate aceste lucruri şi să chemăm Prezenţa Duhului să vină şi să ne liniştească chiar în acest moment. Îţi mulţumim pentru asta. Îţi mulţumim pentru Isus. În Numele lui Isus m-am rugat, amin.