7 - Unicitatea ta
Autor: Max Lucado
Album: Viu în noi
Categorie: Duhul Sfânt

Bună dimineața tuturor! Continuăm conversația pe care am început-o acum câteva săptămâni despre majestatea și slujirea Duhului Sfânt. Aceasta este Persoana fără de față, în consecință, avem dificultăți în a înțelege cine este Duhul Sfânt. Ca răspuns la dificultățile noastre, Duhul Sfânt ne-a echipat cu o colecție de metafore pentru a ne ajuta să înțelegem cine este El. El este vântul, El este suflarea, El este focul, El este toate acele imagini la care ne-am uitat. Astăzi ne vom uita la o metaforă cu adevărat specială și plină de semnificație: El este dătătorul de daruri în Biserică.


Tată ceresc, ai milă de noi acum când deschidem Cuvântul Tău și ajută-ne să ne deschidem mințile și inimile să primim. Dă-ne harul de a fi sensibili la ceea ce Tu faci în mijlocul nostru. Tânjim după o nouă zi în viețile noastre, în biserica noastră și în societatea noastră. Tânjim după o nouă zi, îngrijorați fiind de atâta descurajare și vești proaste. Departe de Tine, Tată, nu este nicio soluție. Iartă-l pe vorbitorul nostru, păcatele lui sunt multe. Ajută-ne să-L vedem pe Isus Hristos, Regele nostru. Ne rugăm prin Hristos și toată biserica spune "amin".


În septembrie 2015, întreaga națiune a privit cum uraganul Katrina a devastat orașul New Orleans, Louisiana. Cine s-ar fi gândit că acolo vor fi rostite la știri fraze precum: „Astăzi, 25.000 de refugiați s-au mutat din Superdomul orașului în Astrodomul din Huston.” Probabil vă amintiți cum zone întregi zăceau sub 6 metri de apă. Oamenii se urcau pe acoperișuri sperând să fie salvați de elicoptere. New Orleans s-a mutat în San Antonio prin cei 12.500 de refugiați. Un spațiu mare din centrul orașului a devenit centru de salvare și un bun prieten de-al nostru, membru al acestei biserici, a fost pus responsabil de supravegherea acelui centru. A și invitat pe câțiva dintre noi să participe la triajul ce s-a făcut și pe măsură ce făceam asta m-a impresionat faptul că fiecare voluntar era ocupat cu câte o treabă. Unii împărțeau pături, alții împărțeau mâncarea, alții ofereau asistență medicală, cei care aveau pregătire în consiliere s-au ocupat de partea psihică a refugiaților și s-au rugat pentru ei. Directorul de acolo m-a întrebat dacă nu cumva sunt și eu predicator, i-am spus că da și m-a trimis undeva unde au erau niște oameni ce aveau nevoie de o vorbă bună. Toată lumea avea ceva de lucru.

Imaginea aceasta mi-a venit în minte pe când mă uitam peste pasajul pe care-l vom studia în această dimineață. Nu vi se pare și vouă că întreaga noastră societate a fost răscolită de un uragan? Un uragan al păcatului, un uragan al secularismului. Rata sinuciderilor este mai mare ca niciodată. Regiuni întregi din țara noastră sunt devastate de dependența de opioide. Cele mai singure persoane ale generației noastre sunt millenialii, cei care sunt la vârsta când ar trebui să descopere relațiile cu cei din jur. Anxietatea și depresia ating cote celestiale. Dar în mijlocul tuturor acestor lucruri se află soluția lui Dumnezeu: Biserica împuternicită de Duhul Sfânt. Scopul Lui a fost, dintotdeauna, ca Biserica, sub ghidarea Duhului Sfânt, să fie un adăpost pentru cei suferinzi și un loc al siguranței pentru cei care au ieșit din furtuni. Conform planului Său, noi toți avem responsabilități și, atunci când toți ne însușim și ne asumăm responsabilitatea unică, apare și ajutorul. Și, în spatele tuturor, nu este prietenul meu Robert, ci Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt ghidează tot traficul. Nici nu ne putem aștepta la mai puțin din partea Lui. La urma urmei, nu este El Prietenul de nădejde al umanității, Mângâietorul, Blândul Porumbel, Untdelemnul pentru ungere, Siguranța Salvării și, așa cum spunea Travis săptămâna trecută, vântul de sub aripile noastre. Nu a trebui să ne surprindă faptul că El își echipează biserica și-i dă o misiune, să fie un triaj al suportului pentru această lume anxioasă și chinuită. Și El face asta prin distribuirea Duhului Sfânt. Aproape toată învățătura noastră pe ziua de azi se află în 1 Corinteni 12 și 14. Primul pasaj este din 1 Corinteni 12:7: "Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora." Ridicați mâna dacă vă regăsiți în cuvântul "fiecăruia". Deci, în ziua convertirii tale, s-a întâmplat ceva minunat, lucru care continuă să se întâmple în toate zilele uceniciei tale: Dătătorul suprem de daruri te înzestrează cu superputeri care îl glorifică pe Dumnezeu, îi binecuvântează pe nevoiași și edifică biserica.

Nu ar fi o tragedie de cel mai înalt nivel să trăiești o viață întreagă de creștin și să nu fii conștient de darea de daruri? Acesta era mesajul apostolului Pavel. Din acest motiv a vrut să fie sigur că noi înțelegem cine e Cel care dă darurile. În 1 Corinteni 12:11 a spus așa: "Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte." El? Da, El! Dacă vă place să vă notați, (1) El este Sursa darurilor. El este Cel care hotărăște cine ce primește. Și iată ce spune apostolul despre aceste daruri, 1 Corinteni 12:1: "În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă." Cred că apostolul spunea câteodată lucrurilor pe nume. Nu-i așa? Eu tind să fiu puțin mai drăguț. Azi nu voi fi. Nu vreau să fiți ignoranți! ! ! Nu vreau să ratați aceste daruri! Apoi spune, 1 Corinteni 12:4-7: "Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora."

Eu cred că sunt 3 expresii care merită atenția voastră din versetele citite: "felurite daruri","felurite slujbe","felurite lucrări". Prima expresie se referă la acel mix unic de daruri pe care fiecare îl aveți. Nimeni nu seamănă cu nimeni. Dumnezeu a hotărât dinainte ce amestec de daruri primiți fiecare. Ne vom uita câteva versuri care se află în 1 Corinteni 14 în câteva clipe. Lista include cuvinte înțelepte, cunoaștere, darul credinței, al vindecărilor, al minunilor, al profețiilor, al discernământului, al limbilor. Ce aveți voi vă distinge de alți creștini. Și locul unde exercitați aceste daruri face același lucru. Pavel își spune părerea în versetul 5: "sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn". Doi oameni pot avea aceeași slujire, dar se aplică în zone diferite. Unul poate învăța copiii, alții ar putea învăța adulții. Doi oameni pot avea același dar, însă în locații diferite și chiar un impact diferit, conform versetului 6. Există diverse activități. Cuvântul "energie" provine din cuvântul "activitate". Conform Cuvântului lui Dumnezeu, există activități care au impact asupra a mii și mii de oameni. Și există activități care au impact doar asupra câtorva oameni. Ceea ce contează e că Dumnezeu se ocupă de ambele în mod egal. Așadar, El este responsabil de ce daruri ai, unde la aplici și este, de asemenea, responsabil de impactul pe care darul tău îl are. El este totalmente în control. Acestea sunt daruri supranaturale care ne sunt date.

Se pare că biserica din Corint a deraiat un pic de la înțelegerea darurilor spirituale. În cazul lor, darurile spirituale împărțeau biserica. Unii se dădeau mari, alții erau confuzi, alții erau confuzi. Așadar, Pavel încearcă să lămurească lucrurile oferind cea mai lungă definiție și descriere a unor daruri posibile. Și ne dă acest paragraf provocator și controversat, 1 Corinteni 12:8-11: "De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte."

Vedeți cuvântul "Duh" cum se tot repetă? El este Acela care împarte aceste daruri, cuvântul fiind "kharis". Prietenul meu Robert Moris povestește despre un tânăr pe cale să devină tată, era vorba despre o fetiță."Ne gândim la numele Kharis. Ce credeți?" Robert știa numele lor de familie și le-a spus că poate nu ar trebui să o numească așa. Numele vostru de familie este Matix. Sigur vreți ca fata voastră să fie numită Kharis Matix?" Așa că tatăl a ales alt nume. Dar Duhul Sfânt a ales acest cuvânt pentru a descrie aceste daruri, darurile Duhului Sfânt. Deoarece, în cel mai pur sens, un dar este exact acest lucru. Nu l-ați câștigat, nu l-ați solicitat, v-a fost daruit conform planului suveran al Duhului.

Pa măsură ce studiem această listă, vă încurajez să aveți în vedere niște lucruri. În primul rând, nicio listă de daruri nu este completă. Mai există o listă de daruri în cartea Romani, una în Efeseni, una este aici. Credem că nicio listă nu este completă pentru că altfel, celelalte biserici le-ar fi ratat pe acestea. Aceste liste de daruri sunt mostre a ceea ce face Duhul Sfânt. De asemenea, nu toate darurile sunt date la momentul convertirii. Cred asta pentru că așa spune apostolul Pavel, 1 Corinteni 14:1: "Umblați după darurile duhovnicești." El vorbește aici creștinilor care deja au ceva daruri. Le spune să trăiască în așa fel încât să mergeți în sincron cu Duhul Sfânt și să vă doriți și mai multe daruri astfel încât să puteți edifica biserica. Așadar, nu toate darurile sunt date în momentul convertirii. Mai este important să știm că puterile naturale nu sunt același lucru cu darurile spirituale. Puterea voastră naturală există pentru a vă promova cauza voastră, puterea spirituală este dată de Dumnezeu pentru a promova cauza Sa și pentru a edifica, a întări Biserica Sa. De multe ori chiar, recuzita lui Dumnezeu sunt puterile naturale pe care le folosește pentru gloria Sa, apoi, destul de des, ne dă o abilitate nouă pe care nu o avusesem înainte să umblăm cu El. Așadar, puterea voastră și puterea spirituală pot fi similare, dar poate apărea și ceva nou. Dar lucrul cel mai important este că darurile spirituale există pentru a-L mări pe Hristos și pentru a edifica biserica. Vă aduceți aminte că prima atribuție a Duhului Sfânt este să aducă lumina în privința lui Isus? Așadar, El vă va da daruri care Îl măresc pe Hristos, nu pe voi, și care edifică biserica. Ele sunt pentru bunul mers al bisericii. Pe măsură ce fiecare ne folosim darurile, această biserică devine mai puternică. Dar dacă vă neglijați darurile, sau pe măsură ce eu mi-l neglijez pe al meu, bisericii îi lipsește ceva din rețeta suverană scrisă de Dumnezeu cu privire la ceea ce este bun pentru Biserica Oak Hills în aceste momente.

Repet, acest paragraf este puțin complicat la prima citire, dar un trebuie să fie. Aceste daruri pe care el le descrie - vă reamintesc că nicio listă nu este completă, enumeră doar exemple - ne dau un exemplu al diferitelor tipuri de daruri pe care Duhul Sfânt le dă. Le-am organizat pe trei secțiuni.

1. Darurile de discernământ. 1 Corinteni 12:8: "De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh." 

Înțelepciunea înseamnă să știi să spui cuvintele potrivite în vreme de nevoie. Îmi aduc aminte de o conferință pentru pastori de acum mulți ani în care a fost adresat un mesaj de către un pastor mai în vârstă, apoi a urmat prânzul și acesta a fost înconjurat de pastori mai tineri când, dintr-o dată se părea, a întrebat: „Aș putea să vă rețin atenția pentru un moment?” S-a uitat în sus și ne-a spus: „Niciodată să nu vă sacrificați familia pe altarul slujirii creștine.” Apoi a continuat să mănânce. Eu unul nu am uitat asta niciodată și acele cuvinte au devenit o mantră pentru slujirea mea. Au fost cuvinte ale înțelepciunii. Aveți și voi asta. Unii dintre voi au darul de a spune cuvinte înțelepte în gimnaziu, în liceu, în familia voastră. Atunci când simțiți imboldul, spuneți ce aveți de spus. Poate credeți că fiecare trebuie să știe ceea ce știți voi. Nu este așa! Acesta este un dar dat de Duhul Sfânt. Iar atunci când simțiți acea nevoie de neoprit să spuneți ceva, Duhul Sfânt vă folosește în triajul societății să folosiți cuvinte înțelepte într-o societate absorbită de secularism.

Mai există și darul cunoașterii. Acea cunoaștere pe care o persoană nu poate să o aibă decât de la Duhul Sfânt. Stătea Isus cândva și vorbea cu o femeie, cea căreia noi îi spunem femeia samariteancă. Isus i-a spus nu doar că a mai fost căsătorită înainte, ci că fusese căsătorită de 5 ori și omul cu care trăia acum nu era soțul ei. El a știut ceva ce se putea știi doar prin Duhul Sfânt.

Inclus în aceste daruri de discernământ mai este și darul deosebirii duhurilor (1 Corinteni 12:10). Dumnezeu a dat unora capacitatea de a simți atunci când duhurile rele sunt prezente. Poate sunteți familiari cu această poveste a apostolului Pavel. Atunci când se afla în Filipi, proprietarii unei slujnice făceau bani din ghicitorile ei. Faptele Apostolilor 16:18: "Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: ‘În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.’ Şi a ieşit chiar în ceasul acela." Eram în oraș zilele acestea cu soția mea Denalyn. Ea a văzut un semn pe o ușă care spunea așa: „Aici citim în palmă. Intră să ți se spună viitorul.” Soția mea s-a oprit și a spus: „În Numele lui Isus, această afacere să fie falimentată. Eu nu am avut acel imbold. Dacă era după mine, eu aș fi continuat să merg în drumul meu. Cred că ea are darul deosebirii duhurilor și a răspuns corect. Nu m-am mai întors pe acolo să verific statusul afacerii, dar nu am de gând să investesc nimic în ea. Acesta este darul deosebirii duhurilor.

2. Pe lângă darurile de discernământ, Pavel adaugă darurile dinamice. 1 Corinteni 12:9-10: "altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni.” 

Unora le este dat darul credinței, pur și simplu. Sunt aceia care spun că prin credință vor trece prin orice situație, prin credință spun că Dumnezeu are un plan. Alții au abilitatea de a se ruga și în urma rugăciunilor să se producă vindecări. Un om a venit la mine după serviciul de aseară și mi-a spus că se bucură că a auzit lucrurile acestea. Mi-a spus că el se roagă pentru oameni și starea lor se ameliorează. M-a întrebat cum să explice asta. I-am spus că răspunsul este că el are darul vindecării, să-l folosească și să lase ca binecuvântarea primită să ajungă peste oameni. Avem nevoie de oameni cu daruri de vindecare.

Apoi, alții au puterea să facă minuni. Ei se roagă pentru situații imposibile și apoi se deschid uși, se roagă pentru inimi împietrite ca mai apoi să le vadă din ce în ce mai moi. Dumnezeu este un Dumnezeu care face minuni. Amin? Și El vrea și poate să ne folosească pe noi să-Și împlinească voia.

3. Și mai este al treilea tip de daruri, darurile declarative. 1 Corinteni 12:10: " altuia, prorocia; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor."

Înțelegem că atunci când Pavel vorbește despre proorocie, el are o definiție clară a acesteia pe care o spune doar două capitole mai încolo (1 Corinteni 14:3): "Cine proroceşte vorbeşte oamenilor spre zidire, sfătuire şi mângâiere." De cele mai multe ori când ne gândim la prooroc, ne gândim la acea persoană care spune viitorul. De fapt, un proorc este acela care spune vești bune. Și atunci când ea sau el vorbesc, cei care ascultă sunt încurajați. Iau o gură mai proaspătă de aer și devin mai buni ca urmare a acestui fapt.

Mai există și acel dar al vorbirii feluritelor limbi. Biserică, aceste daruri sunt magnifice, însă de atâtea ori atât de controversate. Ne este de folos să ne amintim că atunci când Noul Testament vorbește despre vorbirea în alte limbi, există două tipuri de limbi la care se referă. Într-unul din cazuri se referă la capacitatea supranaturală de a vorbi o limbă sau un dialect pe care acea persoană nu a studiat-o niciodată. Cu un astfel de dar a fost lansată biserica Noului Testament în ziua Cinzecimii, atunci când Petru și apostolii declarau minunile lui Dumnezeu și cei ce ascultau spuneau astfel (Faptele apostolilor 2:8): "Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?" Așadar, una din manifestările vorbirii în alte limbi este abilitatea de a vorbi o limbă pe care nu ai studiat-o niciodată. Acest lucru poartă mărturia pasiunii lui Dumnezeu de a transmite Evanghelia fiecărei limbi din această lume. Prima manifestare a Duhului Sfânt a fost abilitatea supranaturală dată apostolilor de a vorbi o limbă pe care nu au studiat-o niciodată.

Există și un al doilea tip de dar al vorbirii în limbi care este menționat în Noul Testament, acel dar la care se referă apostolul Pavel în 1 Corinteni 14:2: "În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu.” Acest lucru este diferit de ceea ce s-a întâmplat în ziua Cinzecimii, atunci au vorbit oamenilor despre Dumnezeu. Dar mai există și o manifestare miraculoasă a Duhului Sfânt de a vorbi într-o limbă necunoscută, nu oamenilor, ci lui Dumnezeu. „Căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine." Deci există o abilitate, un har, un dar dat anumitor oameni de a se ruga ceea ce am putea numi - și o facem deseori - o rugăciune cerească.

Poate vă surprinde să vă spun că apostolul Pavel s-a bucurat de acest dar. Tot în acest capitol ne lasă să aruncăm un ochi în viața lui privată de rugăciune. 1 Corinteni 14:13-16: "De aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească. Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod." Cu alte cuvinte, se ruga într-o limbă pe care nu o înțelegea, unii spun că era limbă îngerească, cine știe dacă este o limbă scrisă sau nu? Nici măcar el nu înțelegea ce spunea, dar se bucura de experiență. Spunea că mintea lui nu pricepe. Deci care este soluția? Poate ne așteptăm să spunem că nu o va mai face. Dar el nu spune asta, ci: "Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea." Așadar, se bucura de abilitatea supranaturală de a vorbi cu Dumnezeu într-o limbă pe care nu o putea discerne. Dar a spus în felul următor (1 Corinteni 14:19): "Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă." Cu alte cuvinte, acest dar al vorbirii în limbi era rezervat pentru el într-un mod personal. Singura excepție era să existe cineva care poate interpreta acea limbă. Chiar și așa, spune el, ar prefera să vorbească și să fie înțeles pentru că în acest fel poate schimba oameni și poate atinge viețile lor.

Ce mi-ar mai plăcea să vă pot citi mințile acum! Ce părere aveți despre toate astea? Cam ciudate, nu? Cam diferite… Dar cam scrise în Biblie. Sună un pic supranatural. Exact așa! Exact! Biserica este expresia supranaturală a lui Dumnezeu în lume. Dacă vă place de omul spre care priviți acum, ați fost crescuți într-o moștenire care este foarte predictibilă. Noi știam ce va face Dumnezeu, chiar Îi și spuneam ce să facă. Când compar experiența mea crescând în biserică și ce citesc aici, îmi lasă impresia lipsei de conexiune. Și există ceva în sufletul meu care mă face să zic: „Doamne, vreau să văd din nou ceea ce oamenii de atunci au văzut. Nu vreau nebunie, nu vreau bizar. Dar îmi doresc mai mult din Duhul Tău pentru că nu ne putem descurca de unii singuri. Putem construi noi cele mai faine programe, cele mai drăguțe încăperi, putem angaja cel mai bun personal. Dar toate acestea sunt un nimic comparate cu o picătură din bunătatea și mila Duhului Sfânt. Amin?

Știați că joia trecută s-a aflat că numărul de creștini din America este cel mai mic din ultimii 200 de ani? Biserică, pierdem bătălia. Pierdem bătălia. Este vremea ca oamenii lui Dumnezeu să se pună pe genunchi și să implore o trezire și ca Dumnezeu să aibă milă de noi, să facă din nou ceea ce a făcut atunci. Este vremea ca noi să-L chemăm pe Dumnezeu să unifice Biserica și să cheme puterea cerului. Eu cred că una din cele mai mari tragedii a ultimului secol este despărțirea Bisericii lui Dumnezeu în ceea ce privește darurile supranaturale. Eu chiar cred asta. Cred că a fost o greșeală ca unii dintre noi să spună că acele daruri supranaturale s-au oprit. Obișnuiam și eu să spun asta în primii 10 ani ai slujirii mele. Așa am fost învățat, așa am spus. Apoi, pe la vreo 30 de ani, după o întâlnire cu Duhul Sfânt, am început să regândesc acest lucru. Există vreun verset în Biblie care spune că Dumnezeu nu mai face acum ceea ce a făcut atunci? Este vreun pasaj care spune că doar apostolii și prima generație au putut opera într-o capacitate supranaturală? Eu unul nu l-am putut găsi!

Lucrul și mai convingător pentru mine a fost atunci când Dumnezeu a început să facă pentru mine lucruri despre care eu obișnuiam să spun că El nu face. Hopa! Știți că vorbesc câteodată cuvinte înțelepte? Știu că nu arăt ca vreun înțelept, dar din când în când apare ceva în inima mea care dacă nu iasă afară, mă va pune în situația de a nu-L asculta pe Dumnezeu. Este vorba despre anumite vorbe înțelepte potrivite, de cele mai multe ori chiar în aceste predici. Îmi apare câte un gând care nu este scris în notițele mele și mă tot gândesc ce să fac, îl spun și, inevitabil, cineva vine după și-mi spune că era exact ce avea nevoie să audă. Știați că Dumnezeu îmi permite să fac parte din procesul Său de vindecare? Nu vă pot spune de câte ori au venit la mine cupluri să-mi spună că m-am rugat pentru ei când nu puteau avea copii și acum au. Chiar seara trecută mi s-a întâmplat, doamna era însărcinată în trimestrul trei. Mi-a spus că sunt și ei pe lista mea. Se pare că am o slujbă în sarcini. Nu știu de ce. Dumnezeu încă face minuni! Iar cea mai importantă mărturie a acestor lucruri este intimitatea ce mi-a dat-o în viața de rugăciune care mă ajută să înțeleg și mă face să cred ceea ce spunea apostolul Pavel când spunea că se roagă mistere pe care mintea lui nu le înțelege.

Biserică, mesajul principal este acesta: Duhul Sfânt este gata să ne echipeze și să ne împuternicească. Și vrea acest lucru. Viața creștină nu este plicticoasă. Este entuziasmantă, este provocatoare, este imposibilă. Dar cu ajutorul Duhului Sfânt există o nouă versiune a voastră care este pe cale să apară. Mă întreb dacă sunteți deschiși spre ea. Ați vrea asta? Pot să trag concluzia la acest mesaj spunând ceea ce spunea apostolul Pavel Bisericii? 1 Corinteni 12:1: „Nu fiți în necunoștință.” Ce tragedie poate să fie să treceți prin această viață și să spuneți că nu știți care sunt darurile voastre. „Îmi fac apariția la biserică, râd la glumele lui Lucado…” Apropo, acesta nu este un dar. Nu ignorați aceste lucruri. Voi nu sunteți o excepție de la această regulă.

Și mai am o sugestie, întrebați-L pe Dumnezeu care sunt darurile voastre. Întrebați-L! „Doamne, ce daruri mi-ai dat mie?” În Efeseni 2:10, apostolul spune astfel: "Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele." Așadar, tot v-a dat ceva. Apoi, puteți să-i întrebați și pe alții despre darurile voastre, pe cei care vă știu bine. „Ce crezi despre mine? Ce crezi tu că poate fi semnificativ din tot ceea ce fac eu?” Apoi începeți să exersați și să operați ca un slujitor al Evangheliei în acel domeniu. Și întrebați-vă și pe voi. Dumnezeu vă iubește prea mult ca să vă dea o provocare și să nu vă dea abilitatea de a o duce la capăt. Întrebați-vă inima. Dumnezeu te iubește, Biserică! Și noi avem nevoie de o nouă zi. Eu cred că acea zi e pe drum. Chiar cred asta. Cred că Dumnezeu ni l-a dat în dar ca slujitor principal pe Travis Eades. Cred că avem o echipă strălucită care ne conduce înspre viitor. Și, vorbesc acum celor cărora părul li se subțiază și albește, cred că slujba noastră este importantă. Trebuie să fim luptători în rugăciune și lideri spirituali pe măsură ce avansăm în acest nou capitol al bisericii noastre. Avem nevoie de fiecare persoană. Pentru unii dintre voi e vremea să vă ridicați de pe bănci. Faceți acest lucru! Și să dea Dumnezeu să vedem ziua când Duhul Sfânt găsește în biserica Oak Hills o familie care este dispusă să fie un triaj în acest uragan pe care-l numim America. Amin?

 

Doamne, aceasta este rugăciunea noastră pe care o aducem în Numele lui Hristos. Prin El ne rugăm. Amin.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/195872/7-unicitatea-ta