Domnul Ionescu are
O inspecție cam mare.
E-agitat și-i vine greu,
Că-i așa, prea dintr-odată;
Pân-acum venea mereu
Mai din vreme anunțată.

Cu cafeaua lângă dânsul,
Obosit, să-l prindă plânsul,
Cu computerul în față,
N-a stat un minut degeaba
Și, la ceas de dimineață,
A văzut că-i gata treaba.

A pornit pe trepte-n jos,
Nici prea trist, nici prea voios
Și, gândind la ceasu-n care
Va fi ziua terminată,
N-a văzut că, la intrare,
Soacra lui privea mirată.

— Unde te grăbești așa,
Vrei un ceai sau o cafea?
Pari atât de obosit!
— Bună dimineața, mamă,
Toată noaptea n-am dormit,
Însă nu mă lua în seamă.

Cum mă știi, sunt rezistent;
Am avut ceva urgent,
Fiindcă ieri s-a anunțat
Un control din minister
Și-așa mult s-a adunat!
O să fie bine, sper.

Zi, te rog, celor din casă
Că nu pot s-ajung la masă.
— Ginere, tu vrei să spui
Că nu ești în siguranță
La control! Dar asta nu-i
De prea mare importanță.

Însă dacă vine clipa
Când lași firma și echipa,
Lași familie și nume,
Prieteni, casă, tot ce-ai strâns,
Ca să pleci din astă lume? !
Asta chiar că e de plâns.

Azi poți fi așa și-așa,
Dar în cer nu vei putea.
Cerul n-are-alternativă:
Poți să vrei sau să nu vrei,
Poți fi pentru sau-mpotrivă,
Nu există calea „trei”.

— Nu se poate, iar începi!
Sunt grăbit, chiar nu pricepi
Că mi-s mințile departe
Și mi-i stresul prea de-ajuns,
Ca să mă gândesc la moarte?
Dar când vin, îți dau răspuns.

Cu pas mare și oftând,
Mai nervos, mai regretând,
Pleacă Ionescu-n grabă,
Cum oricare muritor
Pleacă-n piață sau la treabă,
La spital, la coafor.

— Când te-ntorci, șopti femeia,
Dar tocmai aici e cheia:
Azi e ziua hotărâtă,
Cât nu-i inima uscată
Și nu-i mintea zăvorâtă…
Doamne-atâta aș mai vrea:
Nu-l lăsa pe altădată,
Cheamă-l iar la crucea Ta!