Blândețea
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

BLÂNDEȚEA voastră

Filipeni 4:5a.”BLÂNDEȚEA voastră să fie cunoscută de toți oamenii.”

 

   2 Timotei 2:24-25.”Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie BLÂND cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu BLÂNDEȚE pe protivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului.”

 

   Dex explică BLÂND: omenos, prietenos, un caracter bun, incapabil de a face rău, în opoziție cu violent, aspru. Dex mai are o fațetă pentru BLÂND= om blajin = oameni buni, evlavioși care după credința poporului trăiesc undeva departe, pe lângă apa Sâmbetei, la marginea lumii. Paștele lor cade totdeauna lunea după dumineca Tomi, atunci când cojile ouălor roșii aruncate în râu, ajung la ei, ca și ei să afle vestea învierii lui Hristos.

   Această credință a poporului este probabil o credință într-o minciună a oamenilor, care a mai adus un obicei, pe lângă altele, dar nu are de a face cu BLÂNDEȚEA despre care Evanghelia vorbește, ci sunt oameni, nu BLÂNZI, ci înșelați și fără cunoștința adevărului lui Hristos. Câte nu a mai născocit religia, ca să-i țină pe oameni în legăturile ei și să nu fie capabili să recunoască că un om BLÂND este omul care știe să discearnă între învățăturile oamenilor și învățătura lui Hristos, știe cum să pună problema și să nu se certe, ci să îndrepte pe protivnici cu BLÂNDEȚE, calm, înțelepciune, pricepere, nădejde că învățătura dată, îi va trezi și-i va mântui. Din această BLÂNDEȚE nu lipsește discernământul și confruntarea oamenilor, cu Cuvântul, sunt BLÂNZI, dar ÎNDRĂZNEȚI, când trebuie. 2 Corinteni 10:1-2. Blândețea face parte din ROADA Duhului Sfânt, care fiecare om născut din nou a dobândit-o, la nașterea din nou. BLÂNDEȚEA nu se câștigă prin efort propriu, ea există în noi, am primit-o prin credință, la pachet cu toate celelalte binecuvântari din ROADA Duhului. Când duhul nostru a avut umplerea Duhului și noi Îl acceptăm ca Stăpânitor al vieții noastre, sufletul și trupul nostru sunt în siguranță, pentrucă mintea ne va fi înnoită cu ADEVĂRUL Evangheliei lui Hristos, iar viața va fi, o viață din belșug. BLÂNDEȚEA noastră va fi cunoscută de toți oamenii. Eu cred că acei ce o vor recunoaște, în noi, nu vor mai rămâne în necunoștină despre BLÂNDEȚEA ca roada a Duhului și vor dori să o trăiască în viața lor. Alții ca cei de la ”apa Sâmbetei, vor trăi înșelați privind la oameni, care nu prea vorbesc, sunt cu capul plecat, că nu li-l taie sabia, nu spun ce este în ei, nu se implică în multe, se uită la tine și tace și-s zișii ”blânzi”. La noi este un om așa BLÂND știut de noi, de când este, dar care m-a speriat cu blândeța lui, prost înțeleasă de noi. O fiică a lui s-a căsătorit fără voia lui. Când a venit să-i ceară părerea i-a respins și nu i-a primit. Chiar la nunta ei nu s- a dus. Un tată, BLÂND și liniștit să facă așa ceva? De unde accea blândețe de pe fața lui? Bine zice 1 Samuel 16:7~& ."_~omul se uită la ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă.” Doar BLÂNDEȚEA ca roadă a Duhului, din noi poate să fie adevărata BLÂNDEȚE autentică, care atunci când  este recunoscută în noi, este exemplu de dorit pentru oameni. BLÂNDEȚEA noastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Și dacă EL este aproape Roada Duhului să fie văzută și cunoscută în noi, de toți oamenii. Mulțumim Doamne, pentru Roada Duhului, care îmbracă caracterul nostru în Hristos, din interior spre exterior, ca să strălucim ca niște lumini în lume. Amin!

 

 


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/195912/blandetea