“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.” (Mat. 7.7)

Zugrăvind stăruinţa în rugăciune pentru ucenici Domnul Isus foloseşte trei acţiuni descrise de trei verbe extrem de sugestive în plan practic: cereţi, căutaţi, bateţi. Mi-am imaginat în logica mea următoarea ordine pornind de la un fapt cotidian aproape banal: caut adresa unui furnizor de servicii şi îi notez adresa; deplasându-mă la adresa respectivă bat la uşa patronului şi când omul apare în uşă, după salutul obişnuit, îi prezint cererea. Obiectul stăruinţei noastre în rugăciune sunt acele “lucruri bune” pe care Tatăl nostru ceresc ni le poate da, cu condiţia ca noi să I le cerem personal. (Mat. 7.11) Alte traduceri sună astfel: continuaţi să cereţi, continuaţi căutarea, continuaţi să bateţi. Cu alte cuvinte nu întrerupeţi stăruinţa în rugăciune deoarece nimeni dintre noi nu poate practica învăţătirile Predicii de pe Munte bazându-se numai pe propriile forţe. Apostolul Iacov postulează lipsa de înţelepciune a creştinului în Epistola sa cap. 1, vers. 5: “Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” A cere lucruri bune lui Dumnezeu în rugăciune este o adevărată provocare pentru viaţa oricui dintre noi. Trebuie să fim atenţi care sunt acele lucruri bune pe care ni le putem dori, întrucât sunt multe etichete false pe anumite învăţături creştine şi în loc să evoluăm pe calea îngustă ne putem trezi într-o fundătură care nu duce nicăieri, sau şi mai rău pe calea largă care duce la pierzare. Una este eticheta, altul este conţinutul a ceea ce cumpărăm. De aceea evanghelistul Luca în cap. 11, vers. 13, introduce un element de importanţă esenţială: “Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi bune copiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” Numai având pe Duhul Sfânt în noi putem căpăta acel discernământ spiritual necesar pentru a distinge lucrurile bune de cele rele, valorile de non-valori, precum şi adevărul de minciună. Aşa zisa “lume creştină” este, după opinia mea, o contradicţie în termeni. Ori alegem creştinismul separat de lume, ori trasăm mai bine linia de demarcaţie dintre lume şi creştini, ca nu cumva faptele rele ale unor indivizi din lume să fie puse pe seama Bisericii cu scopul denigrării acesteia. În aceste condiţii stăruinţa şi perseverenţa în rugăciune sunt mai mult decât necesare. A ne feri de tot ceea ce ni se pare rău, aşa cum citim la 1 Tes. 5:22, nu este un deziderat realizabil dacă nu stăm în rugăciune permanentă ca să primim de la Dumnezeu iluminare specială cu privire la un domeniu sau altul din viaţa noastră în care vrăjmaşul ne întinde capcane greu de sesizat. Astfel cererea în rugăciune presupune faptul că există deja în noi conştiinţa nevoii şi credinţa că Dumnezeu aude rugăciunea. Căutarea se referă la Faţa lui Dumnezeu şi la voia Sa clară şi revelată în termenii înţelegerii noastre. De multe ori am constatat că nu ştim ce au de făcut alţi oameni cu privire la voia lui Dumnezeu, dar nu ştim exact nici paşii concreţi pe care noi înşine trebuie să-i facem în această direcţie. A bate se referă la insistenţa rugăciunii atunci când Dumnezeu nu răspunde, ca în cazul femeii siro-feniciene care avea o fetiţă posedată de un duh rău, sau ca profetul Daniel care a insistat 21 de zile în post şi rugăciune până când Domnul i-a răspuns. Aşa după cum a merge pe o şosea sau pe o autostradă înseamnă să te înscrii pe o anumită direcţie, pe o anumită bandă de circulaţie, să respecţi anumite reguli reglementate printr-un anumit cod rutier al ţării respective, tot astfel şi stăruinţa în rugăciune are anumite jaloane şi principii biblice care trebuie respectate de către cei credincioşi. În primul rand făgaşul tuturor căutărilor rugăciunii este Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui (Mat. 6.33). Dumnezeu nu devine bun şi iubitor în urma stăruinţelor noastre în rugăciune, ci noi recunoaştem iubirea şi bunătatea Sa atunci când Îl căutăm din toată inima. Dacă Duhul Sfânt este motorul şi sursa inspiraţiei rugăciunii avem toate şansele să ne înscriem astfel în “voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. (Rom. 12.2) Această voie a lui Dumnezeu este revelată în Scripturi, dar oridecâteori noi o aplicăm în mod specific la o anumită persoană sau situaţie avem nevoie de lumină clară de la Duhul Sfânt. Aşa de pildă, în Fapte 16, când apostolul Pavel şi însoţitorii săi efectuau a doua călătorie misionară ei se găseau în cadrul Marii Trimiteri, totuşi direcţia lor spre Bitinia nu era cea bună. De aceea a intervenit Duhul Sfânt şi i-a îndreptat spre Macedonia, adică spre Europa. Stăruim în rugăciune conştienţi fiind că numai rămânând în Cristos cererile noastre vor fi onorate de Tatăl ceresc. (Ioan 15.7) Fără îndoială stăruinţa este un sacrificiu important pentru cei ce o practică, dar noi ştim că numai ascultarea de Cuvânt este cea care dă valoare jertfei noastre: “Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3.22) Primirea Duhului Sfânt în urma stăruinţei în rugăciune nu se referă la naşterea din nou (Ioan 3.3) care marchează convertirea, ci la botezul cu Duhul Sfânt pe care Cristos l-a promis ucenicilor Săi înainte de Înălţare. Promisiunea că vom fi ascultaţi orice I-am cere Domnului trebuie corelată cu toată Biblia întrucât sunt destule texte care pun şi anumite condiţii legate de spiritul ascultării. În Ps. 66.18, de exemplu, suntem avertizaţi că păcatul nemărturisit poate fi o cauză pentru care nu primim răspuns la rugăciune. La Iacov 1.6-8 ni se cere să ne rugăm cu credinţă şi după voia lui Dumnezeu, altminteri nu vom primi niciun răspuns. Rugăciunea stăruitoare, ca a văduvei nedreptăţite din Luca 18.1-8, va primi ascultare cu condiţia să fie însoţită şi de sinceritate precum scrie la Evrei 10.22a: “să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.” Relaţia pământească tată-fiu este folosită de Isus pentru a ne convinge că ne putem baza pe caracterul perfect al Tatălui nostru ceresc. După cum un tată pământesc nu-l va amăgi pe fiul său flămând şi nu-i va da o hrană alterată ca să-l îmbolnăvească, cu atât mai mult Dumnezeu din cer ne va da tot ceea ce Îi cerem cu stăruinţă. Ca părinţi şi ca lucrători ai Domnului în Biserică suntem chemaţi să reproducem caracterul Tatălui în familii şi în mediul nostru în care lucrăm dând dovadă de bunătate şi omenie. Proba imediată de verificare a unei acţiuni este de a vedea dacă noi înşine am dori să avem parte de ea. Cristos ne convinge şi ne cheamă să înţelegem creştinismul în termenii “regulii de aur” exprimată în formă pozitivă, prin fapte bune. Dacă această regulă de aur s-ar aplica pretutindeni în lume Împărăţia cerului s-ar instala fără întârziere şi pe acest pământ.