TU m-ai cules...
Autor: Ștefania Gina Ștef
Album: Scriu pentru Dumnezeu...
Categorie: Evanghelizare
TU m-ai cules...

Refren:

Tu m-ai cules din pulbere cu harul!
Mi-ai șters trecutul cu buretele iubirii!
M-ai îmbrăcat cu haina nouă a neprihănirii!
Mi-ai dăruit un sens al vieții: veșnicia!

Eram un copil pierdut, prin întuneric bâjbâiam,
Pribeag călătoream, fără un țel pe acest pământ.
Eram răpus, bolnav, învins, fără ajutor,
Însă am strigat către cer, și Tu m-ai ascultat.

Am nesocotit viața ce în dar am primit
Cu a mea trăire, și eu Te-am răstignit.
În mlaștina păcatului, sufletul mi-a fost prins,
Dar în bunătatea Ta, o mână mi-ai întins.

Cu fapta și cu gândul, și eu Te-am pironit;
Cu vorba și privirea, și eu Te-am osândit.
Înlăuntrul meu se zbătea un suflet nechibzuit,
Dar prin jertfa și mila Ta, eu am fost mântuit.


SOLI DEO GLORIA
Ștefania Gina Ștef,
4.02. 2019
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/196269/tu-m-ai-cules