Şi Dumnezeu Se joacă uneori

M-am întâlnit odată, când înfrunzeau arţarii,
Cu Dumnezeu pe cale, în parcul Cişmigiu,
Jucând pesemne table, ori şah cu pensionarii
Ce mai stăteau pe-o bancă, la vorbă, pe târziu!

M-am întâlnit cu Domnul, apoi, în altă dată,
Într-un salon bicisnic dintr-un spital uitat,
Fiind prins, pe cât se pare, cu-o joacă demodată
De tabinet cu omul ce zace pe vreun pat!

L-am observat cu jale, într-un canal de stradă,
Pe Dumnezeu, distrându-i de-acum pe-aurolaci
Cu o chitară-n mână, cântându-le-o baladă
Despre acei ce-n lume, sunt pururea săraci!

L-am urmărit cu pasul pe Domnu-n stăruire,
În clipa când Crăciunul bătea la uşi cu drag,
Uimind cumva copiii din centre de primire
Ce găzduiesc orfanii până-ntr-al vieţii prag!

Văzut-am decuseară, intrând uşor în casă
Pe Dumnezeu s-aline un om paralizat,
Vorbindu-i cu blândeţe, şezând cu el la masă
Şi alungându-i teama de om nevindecat!

M-am întâlnit cu Domnul atunci când mi-a fost jale
Şi mi-am pierdut speranţa că fi-voi lecuit!
Mi-a spus o vorbă bună-ntorcându-mă agale
Din gândurile negre ce-n timp m-au chinuit

Şi-am înţeles că-n vremea când zilele sunt hâde
Şi ne-ntristăm de boală, ori trai mai abătut,
Pe undeva, prin lume şi Dumnezeu mai râde,
Ca să nu plângă-ntr-una de tot ce A văzut!