O Rugăciune Simplă

Am constatat că uneori în viaţă,
În Faţa Ta, nu ştiu să mă adun!
Ideile-mi sunt duse ca prin ceaţă,
Iar mintea dintr-odată nu mă-nvaţă
Vreo Rugă către Ceruri să mai spun!

Nu pot să-ncheg nici două-trei cuvinte
Spre-a fi-n Icoana Ta preaoglindit!
De-aceea Te-aş ruga, Duios Părinte,
Să nu Te superi că de-acum-nainte
Voi sta, când sunt aşa, ca om smerit,

Tăcut şi visător precum o boare
Ce-adie câteodată-n zbor Ceresc,
Păşind spre Fiinţa Ta cea Iertătoare
Cu linişte în gând şi alinare,
Spunându-Ţi doar atât:

CĂ TE IUBESC!