“El mi-a zis: “Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!”” (Dan. 10.12)
Numele profetului Daniel se traduce prin expresia „Domnul este Judecătorul meu”. De fapt el avea trei nume: unul evreiesc, Daniel (Dan. 1.6), un nume caldeean, Beltşaţar (Dan. 1,6, 7) şi un nume ceresc, „om prea iubit şi scump” (Dan. 10.11,19). Indiferent câte nume ar fi avut, Daniel era acelaşi om devotat lui Dumnezeu în orice orânduire social-politică ar fi trăit. În viaţa particulară el era un om extrem de hotărât în scopurile sale (1.8), în viaţa publică era un om integru şi dincolo de orice reproş (6.4) iar în viaţa de rugăciune se caracteriza prin multă râvnă pentru aflarea voiei lui Dumnezeu (9.3). În ce priveşte caracterul său el şi-a manifestat credincioşia faţă de Dumnezeu încă de tânăr când se afla în exilul babilonean şi până la adânci bătrâneţe când Duhul Sfânt i-a spus: „Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu tevei odihni şi te vei scula iarăşi în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.” (12.13) Pe parcursul capitolelor 2,3, 4 şi 5 ale cărţii sale profetul ne apare ca un om neînfricat care se pune pe sine în slujba adevărului lui Dumnezeu. În capitolul 6 îl vedem ca om de stat corect şi cu coloană vertebrală pe care adversarii săi invidioşi n-au reuşit să-l suprime chiar dacă a fost aruncat în groapa cu lei. Daniel provenea dintr-un neam împărătesc (1.3), era un bărbat frumos şi fără niciun cusur trupesc (1.4) şi avea o minte ageră şi pricepută care îl recomanda pentru slujbele împărăţiei indiferent cum s-a numit aceasta: babiloneană sau medo-persană. El a rămas credincios scopului lui Dumnezeu de aceea diavolul n-a reuşit să-l întineze prin minte, prin regimul alimentar şi prin obiceiuirile idolatre ale vremii. El şi-a propus să rămână pur şi a realizat scopul acesta. Puritatea pentru care s-a luptat întreaga viaţă a avut nevoie de hotărârea sa fermă ca să nu se întineze (1.8), de curajul prin care a mijlocit pe lângă căpetenia famenilor dregători să li se acorde evreilor un regim special (1.8) şi, nu în ultimul rând, de politeţea cu care l-a cucerit pe căpitan prin cuvintele: „Încearcă pe robii tăi zece zile şi să ni se dea de mâncat zarzavaturi şi apă de băut; să te uiţi apoi la faţa noastră şi la a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele împăratului şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea.” (1.12,13) Pe când îşi petrecea vestita noapte în groapa cu lei, profetul Daniel fusese deja în slujba a trei împăraţi puternici: Nebucadneţar, Belşaţar şi Nabonidus. Avea o înaltă poziţie socială pentru un om care fusese adus în Babilon ca sclav, la o vârstă fragedă. Cunoaştem suficiente lucruri despre Daniel ca să ne dăm seama că, de mic copil, a primit o educaţie aleasă şi a fost un om consecvent principiilor sale de-a lungul întregii sale vieţi. Înţelepciunea prin care va atrage atenţia mai marilor lumii de atunci o avea încă din timpul când a trebuit să facă faţă ispitelor adolescenţei întro ţară străină. În sufletul său Daniel s-a hotărat să nu-şi compromită principiile de viaţă deşi trăia departe de familia şi ţara sa. Împreună cu prietenii săi, Daniel a refuzat cu tact, dar şi cu fermitate, oferta împăratului de a fi invitat la masa lui. În cele din urmă, capacitatea de a înţelege visele, pe care o primise de la Dumnezeu, l-a ajutat să urce pe scara socială şi să ajungă consilier imperial. Reputaţia de om înţelept i-a permis să supravieţuiască schimbărilor politice din trei imperii. Dumnezeu l-a ales pe Daniel să fie un conducător şi un vizionar important în planul cu privire la rolul poporului Israel în istoria lumii. Duşmanii săi politici nu au reuşit să-l distrugă pe acest om neprihănit şi tenace slujitor al lui Dumnezeu pe care Îngerul trimis din ceruri îl numeşte „om preaiubit şi scump”. Prin acest profet şi om consacrat rugăciunii Dumnezeu a dat atât poporului Israel cât şi Bisericii din Noul Legămant o nădejde puternică cu privire la viitor. Profeţiile lui sunt citate de Isus Cristos în Noul Testament şi aceasta este cea mai convingătoare dovadă a autenticităţii lor. Nu numai pentru creştini, ci şi pentru orice cititor al Bibliei profetul şi omul de stat Daniel străluceşte prin: • modelul neprihănirii personale • modelul înţelepciunii smerite prin care se face pe sine, împreună cu prietenii săi, salvatorul de la moarte al înţelepţilor Babilonului • faptul că deşi împăratul babilonean i-a schimbat numele din Daniel în Beltşaţar, totuşi n-a reuşit să-i schimbe caracterul • integritate şi hotărâre • înţelepciunea sfaturilor sale • excelenta sa misiune de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu în faţa monarhilor lumii din vremea aceea: Nebucadneţar, Belşaţar şi Darius. • reputaţia nepătată care nu i-a fost contestată nici de cei mai aprigi duşmani şi rivali de la curtea împăratului • curajul şi îndrăzneala de care a dat dovadă în faţa pericolelor cu care duşmanii l-au ameninţat în tot timpul vieţii sale. Din punct de vedere spiritual Daniel este un om dedicat rugăciunii care a experimentat din plin arta şi puterea acesteia. Putem spune fără să exagerăm cu nimic că orice ţară sau guvern s-ar putea mândri pe bună dreptate cu un astfel de prim-ministru, guvernant sau om de stat. Viaţa sa de rugăciune s-a caracterizat prin umilinţă când era supus al împăratului în condiţii critice. Daniel nu şi-a schimbat viaţa de rugăciune atunci când a fost înălţat în funcţii oficiale, ci dimpotrivă, a rămas acelaşi om consacrat voiei lui Dumnezeu fără să se teamă de oameni sau de moarte (6.10). În capitolul 9.3 îl vedem smerindu-se atât de mult în rugăciune încât a postit în sac şi cenuşă mijlocind pentru binele şi viitorul poporului evreu. Rugăciunile sale n-au rămas fără răspuns din partea lui Dumnezeu, chiar dacă uneori acest răspuns a venit cu întârziere. Un adevărat om al rugăciunii ştie să-L aştepte pe Dumnezeu chiar şi atunci când răspunsul Său întârzie din motive iniţial necunoscute. Cititorului cărţii profetului Daniel i se dezvăluie nu numai personajul uman remarcabil ci şi Dumnezeul acestuia care a devenit „Dumnezeul lui Daniel”. Ca să putem fi de folos lui Dumnezeu în lucrarea Sa este necesar ca viaţa şi numele nostru să nu fie legate de lume, ci de Numele Domnului, care în orice caz trebuie să fie înaintea numelor noastre. Profetul Daniel a trăit în lumea sa o viaţă de om adevărat în aşa fel încât poporul Israel şi Biserica lui Cristos să afle că „Este în ceruri un Dumnezeu” (2.28) care: (1) Îşi descopere taina voiei Sale (2.29); (2) care conduce totul (2.28); (3) care pedepseşte păcatul (5.23-26); (4) care izbăveşte pe cel nevinovat când acesta trece prin încercare (6.22). Toate acestea s-au întâmplat dintr-un singur motiv minunat: „Daniel a avut încredere în Dumnezeul său.” (Dan. 6.23)