Din înalt plânge cerul cu amar,
Vâjâit de crivăţ se aude,
Îngrijorările cresc, sunt sumbre
Şi se stinge încet, focul din altar!
Strigăm Doamne, strigăm tot mai tare!
Se crapă eprubetele-n idei
Contrafăcute de oameni atei,
Puşi de Satan ghiulea de lansare!
Vrăşmaşul vede ruptura din noi,
Faţa păcătoasă a ţărânei,
Ea primeşte sămânţa neghinei
Terfelind trup şi suflet în noroi.
Priveşte-n inimile ce strigă
De-atâta necaz, ce va fi mâine?
Isuse-n Dragostea Ta ne ţine,
Mai mult ca oricând, ai milă!


Amin!