Atins de lumină

Prin trecerea timpului, tăcerea,
A plâns deseori cu muțenie,
S-a stins îndată cu vremea,
Cuprinsă tainic, de poezie.

Zboară slovele spre infinit,
Caută înțelesul iubirii sublime,
Din jertfa Celui ce, m-a iubit.
Și S-a îndurat de mine.

Un foșnet spune: Isus revine.
E sufletul din reflexia luminii.
Din zâmbetul razelor divine,
Vibrează coarda inimii.

Se scaldă sufletul în nemurire
Plutind spre cerul eternității.
Nu-i vis, e adevăr, e mântuire,
E speranța eternă a vieții.

Culeg seninul certitudinii,
Din sufletul atins de lumină,
Alungând norii incertitudinii,
Prin Cuvântul din Scriptură.

Simt cerul mult mai aproape,
Îmi scald sufletul în lumină.
Plutesc prin albastrele ape,
Pe speranța din raza divină.

Sufletul meu atins de lumină,
Plutește ușor spre cerul senin.
Nu mai geme, nu mai suspină.
Mântuirea îi e darul divin.