Când valuri uriașe vuiesc în jurul meu
De ce să uit eu oare că sunt copilul Său?
Că Domnul e cu mine, că nu sunt lepădat,
Că nu ar fi motive să fiu îngrijorat?

Eu nu mă-ncred în oase, nu mă închin la ele
Ci-L chem numai pe Domnul de trec prin valuri grele;
Iar marea-nfuriată nici nu mă va atinge:
Cu Domnul în corabie furtuna voi învinge!

Înalțe-se pe mare talazuri precum munții,
Pe-a mea corăbioară pusă-i pecetea vieții
Și nu pecetea morții, eu pururi voi trăi
Cu Cel care mă poartă spre cer, spre veșnicii!