Chemare la sfințire
Autor: Gabriela Bucur
Album: Roua Ta
Categorie: Trezire si veghere
Chemare la sfințire

Intrați pe poarta cea strâmtă voi poporul Domnului
Și mergeți pe calea-ngustă acei ce sunteți ai Lui
Cale-ngustă nu-i trasată prin lauri și desfătari
E o viață încercată, suferință, renunțări.

Astăzi Domnul mult vorbește prin văzători, prin Cuvânt
Pentru aceia ce cu Tatăl au încheiat legământ.
Dar e mare încurcarea, nu că nu-i Cuvânt curat.
Ci pentru că dintre noi am poftit ce-i necurat.

Însă nu e grea lucrarea și nici vasele greșite
Ci e ochiul care vede și judecă fără minte.
Mulți au fost și în vechime ce-adevăru' au lepădat
Căci prin starea lor greșită singuri ei s-au condamnat.

Și acum ca și atunci nu vrem să primim mustrarea
Căci ne doare adevărul, nu vrem să ne schimbăm starea.
Am vrea două căi să facem din a Domnului credință
Însă-n cer pe calea-ngustă se intră în biruință.

Ne cheamă la pocăință des prin vase și cuvinte
Însă câți din cine aude aleargă să ia aminte?
Pocăința nu-i ușoară, nu e pentru cei fricoși
Nici pentru închinătorii la idoli sau mincinoși.

Închinarea adevărată e prin Duhul lui cel Sfânt
Nu închinare la idoli şi la ce e pe pământ.
Niciun lacom de avere, la idoli închinător
Nu va avea parte-n ceruri cu Domnul Mântuitor.

De aceea fii în toate înțelept și cu măsură
Lasă lumea cu-a ei pofte și a ei învățătură.
Tot ce vezi va arde-n dată, se va transforma în scrum
Căută frate și soră să fii cu Domnul pe drum.

Multe învățături din lume se strecoară în popor
Mulți hristoşi plini de minciună cheamă forțe-n ajutor
Prin puteri de întuneric lucrări mari și felurite
Amăgesc pe mulți uimindu-i prin miracole vădite.

Acum în această vreme duhuri multe înșelătoare
Căută ca să înșele chiar pe cei din adunare
Să îmbrace adevărul în minciuni cât mai subtile
Pe cei mulți ce nu veghează să-i prindă în rătăcire.

Întunericul nu-i veșnic, totul fi-va judecat
Când s-o ridica Acela care ne-a răscumpărat
Să veghem în rugăciune, să cerem călăuzire
Ca prin Duhul să fim toți păziți de-orice amăgire.

Multe căi pot părea bune dar la urmă duc la moarte
Cere Lui călăuzirea și păcatu-afară scoate.
Căci Acan nici pe departe nu vroia a se desparte
De pofta ce pân-la urmă negreșit l-a dus la moarte.

Nu te întina cu lucruri ce nu sunt îngăduite
Fii atent și nu pofti la lucrurile oprite
Cere Domnului puterea să te depărtezi de rău
Tot ce-i dat spre nimicire scoate din mijlocul tău.

Și alege astăzi viața, sfântă binecuvântare
Mai bine sărac spre ceruri decât mort și cu onoare.
Tot aceea ce-i în lume -pofta, lăudăroșia
Tot va trece, importantă însă îți e veșnicia.

Nu iubiți minciuna, fiți toți la inimă curați
Spune-ți-vă adevărul și să nu vă înșelați
Și cuvintele urâte între voi nu pomeniți
Curățiți-vă purtarea cum se cuvine unor sfinți.

Stai atent și cercetează care este calea ta
Alergarea către ceruri nu se poate confunda
Încă poți cere iertare ca să capeți puteri noi
Domnul așteaptă și acum să Se milostivească de noi.

Căci Acela ce în voi a-nceput marea lucrare
O va isprăvi până în ziua lui Hristos cea mare
Însă partea orișicui este ca să se sfințească
Și în așteptare sfântă Domnul Isus să -l găsească.

Amin.


14 iunie 2018

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/196930/chemare-la-sfintire