Rugându-ne până când se întâmplă ceva
Autor: R. A. Torrey
Album: Puterea rugaciunii
Categorie: Meditatii

   Trebuie să se roage necurmat, și să nu se lase. Luca 18.1

   Chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentr că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie. De aceea și Eu vă spun: Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Luca 11.8,9

   Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții. Efeseni 6.18

   În Evanghelia după Luca există două pasaje care aduc foarte multă luminp asupra întrebărilor:

   -Care este felul de rugăciune care aduce roade pentru Dumnezeu și primește ceea ce cere de la El?

   -De ce rugăciunile atâtor copii ai lui Dumnezeu au eșuat în a obține lucrul pe care l-au cerut de la El?

   Primul pasaj dintre acestea se găsește în Luca 11.5-8 și Însuși Domnul este Cel care vorbește aici:

   Apoi le-a mai zis: Dacă unul dintre voi are un prieten, și se duce la el la miezul nopții, și-i zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten de-al meu, și n-am ce-i pune înainte; și dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: Nu mă tulbura; acum ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau pâini, - vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie.

   Lecția centrală a acestei parabole a Domnului nostru este că, atunci când ne rugăm, dacă nu primim lucrul pe care-l cerem de prima oară, trebuie să ne rugăm din nou; și dacă nu-l primim nici a doua oară, trebuie să ne rugăm din nou; și dacă nu-l primim nici a doua oară, trebuie să ne rugăm pentru acel lucru a treia oară; și dacă nu-l primim nici a suta oară când ne rugăm, trebuie să continuăm să ne rugăm până când îl primim. Înainte de a-I cere ceva lui Dumnezeu trebuie să ne gândim bine și trebuie să ne fie clar cț lucrul pentru care ne rugăm este după voia lui Dumnezeu; nu trebuie să ne grăbim să intrăm nepăsători în prezenâa lui Dumnezeu și să-I cerem primul lucru care ne vine în minte fără să ne gândim bine dacă acel lucru este cu adevărat ceva ce ne trebuie să avem sau nu. Dar, atunci când am ajuns la concluzia că este bine să ne rugăm pentru el, trebuie să persistăm în rugăciune până când îl vom obține. Cuvintele din versetul 8 traduse prin STĂRUINÂĂ SUPĂRĂTOARE sunt cuvinte cu un sens profund; primul sens este acela de FĂRĂ RUȘINE - ne spune că hotărârea insistentă în rugăciunea înălțată către Dumnezeu nu va fi dată de rușine prin vreun refuz aparent al lui Dumnezeu de a ne da lucrul pe care l-am cerut. Modul pe care Domnul Isus îl folosește pentru a ne face cunoscută necesitatea STĂRUINȚEI SUPĂRĂTOARE și a persisitenței în rugăciune este unul foarte neașteptat. Parcă Domnul Isus vrea să ne facă să înțelegem că Dumnezeu vrea să ne apropiem de El cu o hotărâre fermă de a căpăta lucrurile pe care le cerem, cu o hotărâre care nu va fi făcută de rușine prin nici un refuz aparent și prin nici o întârziere venită din partea Domnului.

   Tatăl nostru ceresc găsește plăcere în îndrăzneala noastră sfântă de a nu accepta un NU ca răspuns. Motivul pentru care El găsește plăcere în așa ceva este că această atitudine este o expresie a unei credințe mari și nimic nu-L încântă pe Dumnezeu mai mult decât credința. O ilustrație a acestei îndrăzneli sfinte este aceea a femeii siro-feniciene din Matei 15.21-28; ea a venit la Isus Hristos pentru vindecarea fiicei ei și a strigat:

   Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de tot de un drac.

   Dar se părea că Domnul nici nu o bagă în seamă după cum spune și Matei:

   El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Și ucenicii s-au apropiat și L-au rugat stăruitor: Dă-i drumul, căci strigă după noi!

   În ciuda aparentei Sale surzenii la strigătul ei, femeia a continuat să strige. Apoi, El S-a întors către ea cu un refuz aparent și categoric și i-a spus:

   Eu nu sunt trimes decât la oile pierdute ale casei lui Israel,

iar ea nu aparținea casei lui Israel. Dar femeia I s-a închinat și a continuat să strige către El spunând:

   Doamne, ajută-mi!

Apoi urmează ceea ce se pare a fi un refuz de-a dreptul crud atunci când Domnul spune:

   Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.

(cuvântul pe care El l-a folosit pentru căței este un cuvânt ciudat care denumește un mic câine de casă, iar sensul cuvântului nu e atât de aspru pe cât pare, deși replica Lui a fost un refuz aparent la rugăciunea ei. Dar, după cum vom vedea, Domnul nostru îi supune credința la un test pentru ca astfel, să primească o și mai mare binecuvântare.) Apoi, ea a spus:

   Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.

    Fmeia aceasta nu voia să accepte un NU ca răspuns. Apoi, de pe buzele Domnului nostru au ieșit cele mai frumoase cuvinte laudative pe care le-a spus vreodată:

   O, femeie, mare este credința ta; facă-ți-se cum voiești. Și fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

   Acest gen de lucruri Îl încântă pe Dumnezeu. El vrea ca noi să avem acea credință în El și în bunătatea Lui plină de dragoste pentru noi, încât, chiar și atunci când pare că El nu aude, să continuăm să ne încredem în El că va auzi rugăciunile noastre.

  

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/196958/rugandu-ne-pana-cand-se-intampla-ceva