În lume veți avea necazuri, dar Eu lumea am biruit
Autor: Gabriela Bucur
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Azi te cheamă Domnul, Israel

Azi te cheamă Domnul, Israel să fii atent la a ta cale, să-ți înalți privirea către veșnicii.
De acolo curând se va arăta fericita ta nădejde și dragostea ta.
Orice ochi Mă va vedea și tot ce e sub soare se va minuna de a Mea splendoare.
Eu sunt Isus ce în moarte viața am triumfat, sunt Miel și Leu, sunt Domnul Acel ce-i Înviat.


Voi toți cei care iubiți și grăbiți venirea Mea, voi răscumpărații Mei, rămâneți în dragostea Mea.
Căutați cu toții pacea și sfințirea tot mereu ca să fiți în cer cu îngerii 'naintea lui Dumnezeu.
Nu vedeți că se strâng norii și stă să vină furtuna? Voi să răscumpărați vremea și să vă rugați întruna.


Eu sunt Domnul ce te chem pe nume, să fii al Meu și să porți în lumea aceasta chipul sfânt de Dumnezeu.
Nu te întina cu lucruri care vin din Babilon și nu îți pleca genunchii și capul în fața lor.
Nu te lăsa înfricoșat înaintea celor mari, ca cei trei în valea Dura ce-au ales să fie tari.


Fii ca Ghedeon, ca David 'naintea lui Goliat, fii ca sfinții ce-altădată biruința au purtat.
Fii ca Moise, fii ca Pavel, cântă chiar și-n lanțul greu că-n curând vei sta în fața Celui ce ți-e Dumnezeu.
Fii ca Sara, ca Maria, tu dă-Mi glorie mereu și când lacrimi grele curg cheamă sfânt Numele Meu.


Să nu vă opriți din mersul vostru în calea spre cer să priviți la fel ca Dina la ceea ce-i efemer.
Să nu vă lăsați ființa în ispite ademenită de vreți s-aveți cununa ce în cer e pregătită.
Cerul și pământul trec, și tot ce se vede piere, voi să umblați prin credință, să nu mergeți prin vedere.


Căutați întâi Împărăția Cerurilor de sus, de toate celelalte se va-ngriji Isus.
Luptați-vă lupta cea bună, în toată purtarea voastră căutați să plăceți Lui.
Căci judecata stă să-nceapă chiar de la casa Domnului.
Nu stați nepăsători față de o mântuire așa mare și cercetați cât se mai poate să îndreptați a voastră stare.


În lume veți avea necazuri, dar Eu lumea am biruit, și tot Eu vă voi întări să rezistați pân' la sfârșit.
Eu sunt Alfa și Omega, Cel ce am fost și Cel ce sunt și veni-voi ca să judec orice om de pe pământ.
Eu vă sunt Răscumpărătorul, Cel ce e Viu și Adevărat și Eu v-asigur viitorul ce e de pace încununat.


Trebuie s-aveți și voi în voi gândul Fiului și mai presus de toate voi să puneți voia Lui.
Suferințe vor veni, lacrimi multe și amar, voi să stați mereu în rugă să aveți parte de har.
Să nu vă înspăimântați de ce-n față vă va sta, Eu îmi întăresc poporul să poată înainta.
Duhul Sfânt, Mângâietorul, El va fi cu voi în toate și vă va da biruință chiar de veți trece prin moarte.

11 mai 2019
Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/196991/in-lume-veti-avea-necazuri-dar-eu-lumea-am-biruit