Astăzi este ziua mântuirii
Autor: Ica Dragoi
Album: Siguranţa mântuirii
Categorie: Evanghelizare
Astăzi este ziua mântuirii, mâine nu e ziua ta;
Glasul Domnului te cheamă, ascultă chemarea Sa.
El prin Duhul îţi şopteşte şi te cheamă cu iubire:
Vino azi la poala crucii ca să primeşti mântuire!

Vino cu a ta povară, chiar aşa cum te găseşti,
Astăzi vino cu grăbire, mântuire să primeşti!
Azi e ziua mântuirii, vino şi vei fi salvat,
Isus cu drag te primeşte, El şterge orice păcat.

Jertfa Lui de pe Golgota te albeşte, dragul meu,
Vino astăzi cu grăbire, împacă-te cu Dumnezeu!
Azi e ziua mântuirii, astăzi, cât mai este har,
Poţi primi iertare sfântă şi mântuire în dar.

Duhul Sfânt azi îţi vorbeşte: Ieşi din lumea păcătoasă,
Ca fiul risipitor, azi, întoarce-te acasă!
Isus cu drag te primeşte, hainele ţi-a pregătit,
Haine albe fără pată; vino, să fii mântuit!

Nu te-mpotrivi, ci vino, să fii binecuvântat,
Trăieşte în curăţie, ieşi afară din păcat!
O, ce bine-i lângă Domnul, să simţi că eşti ocrotit,
Să ai pace, bucurie şi să fii om împlinit.
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/197079/astazi-este-ziua-mantuirii