Ce aș putea să-Ți dau, o, Doamne?
Autor: Gabriela Bucur
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
1 Corinteni 4:7
"Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?"
Iacov 1:17
"Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor."
Ce as putea să-Ți dau, o, Doamne?
Sunt doar un om cu slăbiciuni...
Ce vin ' naintea Ta în lacrimi și îmi spun greu-n rugăciuni
Ce aș putea să-Ți dau eu Ție, Stăpânul meu și Domn ceresc
Când frica mă încearcă iarăși și în furtună mă găsesc,
Cât de slabă îmi e puterea și ce mic sunt în fața Ta
Ce aș avea de dat acuma, când slab eu chem prezența Ta?
Ce-are omul să-Ți ofere, Ție Părinte Sfânt Ceresc
Când tot ce ochii ar cuprinde e-al Tău cu tot ce-i Univers?
Ce slabe-s cuvintele toate de pe întreg întins pământ...
Cât de puțin ale ei roade ar descrie cât ești de Sfânt...
Și ce nevrednic sunt de Tine, ca Tu să intri-n casa mea
Și totuși harul Tău mă ține chiar de nimic nu am ce-Ți da...
Cum poate acela ce e tină să-Ți mulțumească îndeajuns?
Ce ar trebui să facă în fața Dumnezeului de sus?
O, adâncul bogăției, științei care a dat suflare
E greu a fi răscumpărat prin lucruri care sunt sub soare.
Nu ar putea nici lumea toată cu tot ce-are mai minunat
Să Îți aducă mulțumire pentru tot ce ai creat.
Dacă ar fi ceva ce-n lume eu aș putea ca să fac bine
Nu e meritul ce-l am, i-un dar ce vine de la Tine
Nimic bun fără de Tine nu ar putea să-ncapă-n mine.
Și destoinicia mea, dimpotrivă-i de la Tine.
Ce lucru am pe care Tu Isus să nu-l fi dăruit?
Tot ce-i bun și ce noi facem doar de la Tine e primit.
Tot ce-i vrednic, tot ce-i bine, tot ce poate primi cinste
E de la Tatăl Luminii, care ne e Sfânt Părinte.
Orice viață și suflare, orice gând sau năzuință
Tot ce-i viu azi în natură, prin Tine stă în ființă.
Prin Cuvântul Tău stau toate, prin puterea Lui cea mare
Ție Veșnic Creator, slavă, cinste și onoare.
Ce aș putea să îmi atribui, când în toată viața mea?
Tot ce știu sau tot ce am vine doar din Mâna Ta.
Cum aș putea să-mi iau cinstea care se cuvine Lui?
Cum aș putea să m-așez eu în locul Domnului?
Ce minusculă ființă sunt, O, Doamne-n fața Ta...
Cât de multă slăbiciune încape-n ființa mea...
Care laude, onoruri aș putea ca să le port
Când la orice pas sau clipă eu depind de Tine în tot?
Primește azi închinarea, Tu ce ești Măreț și Sfânt
Îmi aplec adânc ființa de aici de pe pământ
Vreau să ai în orice clipă Tu laude și onoare
Că doar Mâna ta cea bună, ea mă ține în picioare
Eu sunt o unealtă doar, sunt un vas prin har ceresc
Și în viața care-mi față stă înainte s-o trăiesc
Vreau, o, Domnul meu Isus eu să scad și Tu să crești.
Amin.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/197166/ce-as-putea-sa-ti-dau-o-doamne