Nu vreau o formă de evlavie.
Nici locașul cerului sublim,
Doar dacă a Ta credință vie
Trăita în mine pe deplin,
Doar dacă a Ta trăire sfântă
Și a Cuvântului divin
Voi purta mereu spre veșnicie,
Chiar de trăiesc acum în chin.

Nu-mi doresc a pământului comoară
Nici o trăire din belșug,
Nu doresc să aduc o vorbă de ocară
Atunci când sunt în sărăcie,
Nici să mă leapăd de Tine, Tată
Când mă aflu în bogăție,
Tot ce-mi doresc eu de la Tine
Îi pâinea de care am nevoie.

Astăzi, strig din grea durere
Numai pot Isuse, am nevoie să mă asculți,
Toate mi se prăbușesc, și n-am putere
N-am credință, îndeajuns,
Să-Ți văd, Mâna Ta, ce mă ridică
Cum îndată, mă ajuți
Și cum lacrimile mele, în ascuns
Tu le ștergi, și îmi dai o clipă
De răgaz, și mi-e de-ajuns.

Multe valuri mă străpung,
Și-mi dărâmă a mea nădejde,
Îmi slăbește a mea credință
Multe valuri mă ating,
Nu-mi mai văd nici biruință
Doar pe Tine Te aștept,
Căci mă simt făr’ de putință
Dar Te chem, neîncetat,
Sigur sunt, căci Tu mă asculți.

Amin