Acesta este modul în care oamenii intră în viața noastră, “la pachet“. Cu personalitatea lor, cu caracterul lor, cu obiceiuri, cu năravuri, cu ce ne convine și cu ce nu ne convine. La fel intrăm și noi în viața altora, tot ”la pachet”. Prin legături de familie, de prietenie, prin forța împrejurărilor, sau ”absolut din întâmplare“, vorba poetului Topârceanu. Unii prin propria noastră alegere, alții dând buzna, fără a ne cere consimțământul, ori insinuându-se pe nesimțite pe teritoriul nostru.
Uneori putem desface pachetul din prima clipă și-i vedem conținutul întreg, alteori el își revelează treptat adevărata natură. Rareori se întâmplă să ne placă pachetul în totalitate.
De multe ori descoperim prea târziu aspectele mai puțin dezirabile ale firii și caracterului lor. Când o facem, reacția spontană este a căuta să schimbăm aspectele care nu ne plac din ”pachet“. Este o tendință naturală, dar nu și una salutară. Este o tentație pavată decorativ cu intenții bune, dar care duce la rezultate nescontate, deseori la frustrare, uneori la dezastru. Intenția declarată pentru Eliza a profesorului Higgins din My Fair Lady era ”to make her into another human being”.
Uităm că numai Creatorul poate realiza minunea schimbării unui om. Nu ne-a delegat nouă această abilitate. Nu ne-a încredințat cheia personalității umane. Noi i-am schimba pe oameni după chipul și asemănarea noastră, în conformitate cu conținutul propriului nostru “pachet”, sau cu interesele noastre egoiste. Să nu uităm că modelul oferit pentru schimbare este Altul, Unul singur, și pentru noi și pentru ei!
Iar de schimbare cine ar îndrăzni să declare că n-are nevoie?
http: //agapianus. wordpress. com