Cântăm că nu ne temem chiar de s-ar clătina
Munții înalți, pământul chiar dacă ar crăpa!
Și vine încercarea! Mai crezi în Dumnezeu
Când se-ncinge cuptorul de șapte ori mai greu? ?
Când Nebucadnețarul stă crud în fața ta,
Și ferm, ca să te piardă; mai poți și-atunci cânta?
Sau împietrit de frică, sleit, făr' de putere
Dai înapoi, iar cântul tău de pe buze-ți piere?
Să cânți când ești la bine, că n-ai teamă defel,
Dar când cuptorul vine, să nu te-ncrezi în El
Atunci ce sens mai are? Unde-i credința ta?
Nu te înșeli tu singur? Nu ești fricos, cumva?
Tu crezi că Domnul Slavei îi lasă pe ai Săi
Să piară în cuptorul încins al celor răi?
Tu crezi doar de pe buze sau din inimă crezi?
Al cui ești tu, amice? Poți să te cercetezi!
De ești al Celui veșnic, tu ai Mântuitor,
El intră după tine până și în cuptor!
Și teafăr El te scoate, căci ești copilul Său
Să nu te nimicească nimeni și nici un rău!
Dar dacă o minciună doar e cântarea ta
Te-ntreabă suflet astăzi, cine te va salva?
De cânți doar de pe buze, te cred că-ți este teamă
Cântarea ta formală pe Domnul nu Îl cheamă!
Și când e grea-ncercarea, să te salveze, cine?
Legat fiind în vâltoare, te poți salva pe tine?
O, nicidecum, căci Domnul doar de ai Lui se-ndură,
Îi umple de putere și Har fără măsură!
N-ai vrea și tu, chiar astăzi, să-L chemi în viața ta
Să știi că nu te lasă, orice s-ar întâmpla?