Mi-e teamă Doamne, acum
Autor: Manuela Cerasela Jerlăianu
Album: Vino la nunta Iubirii
Categorie: Zidire spirituala
Mi-e teamă Doamne, acum



Afară e frig și mi-e frig,
Afară e cald și mi-e cald,
Pe Domnul l-aștept și îl strig
În dragostea Lui să mă scald.

Vreau Doamne sfinte, cununa,
Din inimi de dor s-o-mpletești,
În frig, să nu stea niciuna,
Că știm cât de mult ne iubești.

În gânduri mi-e ceață și somn,
Iar îngeri vin noaptea în vis,
Deodată mă strigă un Domn
Cu cerul de îngeri promis.

Mi-e teamă Doamne acum!
Tu știi cât de mult te-am strigat,
Mi-e sufletul pară de scrum
Port viața-n al morții regat.

Din inima nopții de nea
Ispita mă vrea nefiresc,
Iar moartea e dulce cu ea,
Dar chipul îmi pare grotesc.

Din clipa căzută revin,
Vreau cerul din cer să străbat,
Ispitele nopții să țin
La spate cu omul schimbat.

Mi-e Doamne atâta de dor
De mine în cerul slăvit!
De Tatăl cel sfânt Creator,
Dar vin înapoi negreșit.

Vin! , Cartea vieții deschisă
Să-mi fie pe masă cântar,
Cuvânt de viață promisă
Sau veșnicul foc la hotar.

Isus, de fapta cea rea;
Eu, Ție iertare îți cer,
Tu mângâie inima mea
În valul de friguri și ger.

Eu cânt o odă frumoasă
Și veșnic în ea Te slăvesc
Lăsându-ți o carte pe masă,
Spunându-ți ce de mult te iubesc...

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/197699/mi-e-teama-doamne-acum