Ce strîmt e locul unde sînt nevoit să stau,
Simt unghiurile pîndei cum strîng şi mă-năbuşă,
Văd umbrele vrăjmaşe cum se întind şi iau
Lungi forme-ntunecate cu dungă de cenuşă.

Simt casa cu pereţii subţiri şi străvezii,
Pe zece drumuri pusă, de-o ştie ţara toată -
Nici zidul n-are umbră, nici pivniţa chilii,
Nici noaptea întuneric neliniştea s-o scoată.
... O, Doamne, dă-mi odihna din cer şi din pămînt
Să scap de fiara lumii ce sfîşie şi pradă,
Să scap de mine însumi, acesta care sînt,
Nici cheie să mă ştie, nici gheară să mă vadă,
Sau fă să-mi vină iarăşi plecaţii porumbei,
Să-mi cînte turturica prin viile-nflorite,
Să se ridice noaptea, să-mi pot vedea pe-ai mei
Şi să-mi mai cînt odată cîntările dorite!