Goi am venit în astă lume,
Şi tot goi vom pleca din ea,
Din tot ce-am strâns cu atâta trudă,
Nu luăm nimic când vom pleca.

Sunt lucruri ce nu au valoare,
Care vor arde, vor pieri,
Atunci, în ziua aceea mare,
Când Domnul slavei va veni.

De dimineaţa până seara,
Ne-am ostenit să adunăm,
Uitând că sus este comoara,
De ceruri să ne ancorăm.

Am pus preţ pe pământu-acesta,
Ne-am ancorat de el prea mult,
Şi cerul l-am lăsat deoparte,
Cuprinşi de al lumii tumult.

Uităm că aici nu suntem veşnici,
Căci toţi pleca-vom rând pe rând,
Lăsând ce-am strâns cu atâta trudă,
Cu greu şi adesea lăcrimând.

Să ai mai mult este dorinţa,
Să strângi comori să-ai tot ce-ai vrea,
Cu cât mai mult ai, să iei seama,
Plecarea ta va fi mai grea.

Mai bine adună sus în ceruri,
Comori ce nu sunt pieritoare,
Cuvântul sfânt aşa ne spune,
Sunt veşnice şi au valoare.

Ajută pe cel în nevoie,
Şi satură pe cel flămând,
O haină dă-i celui ce n-are,
Tot timpul să ai ceru-n gând.
Amin!