Sculați, să nu murim-nrobiți!

În vatra arsă cu tăciuni,
Ce-i stinsă ca o casă părăsită,
Ar arde rugul plin de lacrimi,
Din inima smerită.
Ar fi din nou-sfântă-nchinare,
Dacă, din cânt aprins și rugi,
S-ar împleti cununa părtășiei,
Ca-n vremuri de demult.
S-ar coborî din-nalt, de sus,
Cuvinte-aprinse-n Duhul Sfânt
Rostite-n-ngenuncheri: Mielului, onoare!
Așa ardea pân' nu demult,
Cânta arcușul rugii în suflare,
De se-ncingeau în rugăciuni,
Și îngerii, și Carul Mare.
Ardeau în focul coborât
Și-n inimi-ngenuncheate,
Cei ce în vatră locuiau
Și cei veniți, mai de departe.
Înlănțuiți în har și rugi,
În cânt, până spre dimineață,
Strângeau înfometații, sare și dulceață.
Știau de cer și veșnicii în starea coborâtă,
Iar fețele le străluceau
Ca a lui Moise la stânca cea lovită.
-E mult de-atunci? Nu știu să-ți spun!
Afară, corbii se rotesc,
Lovesc din negre aripi, croncănesc...
Iar-n unii, moartea se coboară;
Apropiații-i se jelesc, iar plânsul înfioară.
-E teamă-n lume, ca-n Egipt!
Când îngeru-nnegrit rânjea în orice poartă,
Rahela-n țipăt se-auzea,
De copilaș nu ar fi vrut să se despartă.
În vatra stinsă se aprind tăciunii adormirii:
-Sculați, să nu murim-nrobiți,
Că noi, suntem ai Nemuririi!
Strigați în laude, cântați,
Aprindeți focu-n inimi și chimvale,
'N armoniul adormit demult, în debarale.
Sculați, că am dormit destul!
Din somnul morții fără Pâine
Și fără Duhul ce-a promis:
Ziua de azi, și veșnicii, și mâine.
În vatra-aprinsă prinde-a se roti
În dansu-ndrăgostirii ca al lui David,
Înaintea Domnului iubit,
Poporul, care se trezi din somnul palid.
Străjuiesc în rugi și mijlociri,
Ca grâu-n legătură-s-nflăcărați;
În mulțumiri, se-aprinde rugul,
Ce i-a-ntocmit ca frați.

1 aprilie 20220 -Delafield