Nu pot descrie slabele-mi cuvinte,
Ideile-mi sunt seci şi prea sãrace
Dar totuşi ceva nu mã lasã-n pace
Şi-acest imbold îmi stãruieşte-n minte.

Te vãd aievea-n file milenare
Intrând cu ucenicii în Grãdinã
Şi aşteptând pe Iuda ca sã vinã
Spre a Te vinde cu o sãrutare...

Tu Te rugai... şi-n faţa Ta paharul
De patimi, de batjocuri şi insulte
Pe umeri apãsând pãcate multe,
Te împingeau sã-ncepi sã urci Calvarul.

Broboade mari de sânge cad pe glie;
Eşti istovit nespus de mult. Dar iatã
Un înger sfânt din ceruri Ţi se-aratã
Sã-Ţi uşureze starea de-agonie.

Cãci în curând aveau sã se deschidã
În palme, moi şi sângerânde perne;
Iar Tu zideai în rãnile-Ţi eterne
Cu cãrãmidã peste cãrãmidã,

Ne-nvinsa Ta Bisericã slãvitã
Un sfânt popor ales şi pus deoparte,
Al cãrui nume este scris în Carte,
Biruitor în vremuri de ispitã...

Cu inima nespus de tulburatã
Priveai în sus, spre-a cerului oglindã
Iar când venirã-aprozii sã Te prindã,
Cu faţa la pãmânt cãzurã-ndatã...

Apoi, la mâini îndatã Te legarã
Sã nu mai poţi sã faci nici o mişcare,
Cerându-i lui Pilat sã Te omoare
Ca nişte ticãloşi din cale-afarã.

Nu Te-au durut nici rãnile din frunte
Nici cele de la stâlpul infamiei
Cât Te-a durut respingerea-amnistiei
A celor ce nu vor sã Te asculte.

Şi ai de-atunci o veşnicã durere
C-ai suferit cumplita judecatã
Şi gata-ai fi sã dai chiar lumea toatã
Pentru cel care-n necredinţã piere...

Dar el îşi vede viaţa fãrã patã;
Nesocotindu-Ţi jertfa de pe cruce
În iadu-ngrozitor curând se duce
Şi nu se mântuieşte niciodatã!