Ca vulturul...
Autor: Tatiana Topciu
Album: Picături din absolut
Categorie: Incurajare
Ca vulturul...

(Deuteronom 32:11)

Puii de vultur nu-s veniţi pe lume
să şadă-n cuiburi moi în înălţimi,
când aripi largi lor le-au crescut anume
să ia în piept albastre înălţimi.

Cu ciocurile-ades se iau la harţă...
se-ncurcă în aripi prin vreun ungher...
De la un timp culcuşu-i ca o scoarţă
şi-n cuibul tot mai strâmt se simt stingheri...

Văd cum ai lor se sprijinesc pe aer
sfidând ameţitoare înălţimi,
şi nu se-aude-n largul 'nalt un vaier.
Plutesc în slava cerului, sublimi...

Şi voi sunteţi creaţi pentru plutire!
Sunteţi creaţi pentru înaltul zbor!
Ieşiţi din cuib! Încredeţi-vă-n fire!
Daţi drumul zborului înălţător!

Şi-ncep atunci părinţii să dea roate,
iar cuibul unde puii lenevesc
începe să se clatine-ntr-o parte
şi puii simt atunci că ameţesc.

Şi când de sub picioare cuibul zboară
şi puii par că-n gol se prăbuşesc,
două aripi imense-i prind în aer
şi puii-n înălţimi călătoresc...

Timid desfac aripi în evantaie
şi instinctiv din ele puii bat
şi nici nu ştiu că stau şi ei pe aer,
că vulturii de ei s-au depărtat.

Când înţeleg miracolul plutirii,
al zborului în aerul înalt,
ei slobozesc un chiot împlinirii
şi prind să ia 'nălţimile cu-asalt.

Şi noi suntem creaţii spre-o altă viaţă.
Vrăjmaşi ne sunt culcuşurile moi,
când într-o zi, cu ochii spălaţi de ceaţă
vedea-vom că se clatină sub noi.

Nimic mai sigur nu-i decât Tăria
în care-am fost meniţi ca să plutim.
Acolo, sus, începe veşnicia
spre care-am fost creaţi să vieţuim.

Avem în noi aripă avântată,
Prin ea avem şi dorul de avânt.
Să ne încredem zborului când,
iată, culcuşul de ţărână-i tot mai strâmt.

O, va veni cândva o dimineaţă
când toţi cei ce ne-am întrecut la zbor
vom fi chemaţi de dincolo de ceaţă
să ne luăm zborul cel hotărâtor.

Ca vulturii deprinşi de cuiburi strâmte,
mânaţi de aripi sus, mereu mai sus,
vom fi atraşi şi noi spre spaţii sfinte
când Se va arăta pe nori ISUS...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/19888/ca-vulturul