Pe-o cruce la Golgota
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Paște
Ce iubire nesfârșită, Domnul meu, ne-ai dăruit
Când pe-o cruce la Golgota, pentru noi ai suferit...
Câtă milă și-ndurare peste noi ai revărsat,
Când pe-o cruce la Golgota, pentru noi, viața Ți-ai dat!
Fruntea Ta purta cunună cu împletituri de spini,
Iar pe chipul întristat, curgeau picuri de rubini;
Rănile dureau amarnic, umbrind soarele privirii
Dar mai mult Te durea Doamne, nepăsarea omenirii!
Ai fi vrut un strop de apă, setea buzelor să stingă
Dar Ți-au dat oțet și fiere și n-au vrut să Te atingă...
Câtă suferință Doamne, pentru mine-ai îndurat,
Ai pășit în groapa morții, să pot fi răscumpărat...
Mă înclin cu reverență azi, mai mult ca niciodată
Să Îți mulțumesc de viața plină, binecuvântată
Și Te rog, mă iartă Doamne, că adesea n-am vegheat
Și prin fapte sau prin vorbe fața Ta am întristat...
O, ce dragoste măreață ne-a răscumpărat pe noi
Și ne-a ridicat din valul de suspine și nevoi...
Glorie... Osana Ție... Miel Divin, înjunghiat
Ce prin jertfa de pe cruce viața ne-ai răscumpărat!

Vulcan-17-04-2020
Mary

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/198887/pe-o-cruce-la-golgota