În locații mărețe, de cult
Te-am închis, Doamne, prea mult? !
Știam că, începând de la doi
Vine și Domnul Isus printre noi.
Dar, când slujim scumpului „eu”
Nu mai coboară, din cer, Dumnezeu.
Am numit catedrala „Ușa cerului”
Și domul pompos: „Casa Domnului”
Dar martirul Ștefan a spus răspicat
Că Domnul Isus nu adastă-n palat.
El șade la dreapta, în Templul Ceresc,
Și nu Se complace în lux pământesc.
Omul ia seama la ce-i izbitor,
Însă Domnul vede duh interior.
Din vremea Vechiului Legământ,
Din Templu-a plecat Duhul Sfânt.
Căci ochii Domnului sunt preasfinți
Și de păcat nu Se lasă huliți...
Deci, Cel Sfânt ne închise în case
Cerând, ca jertfă, roade frumoase.
Acum ne-a dat și-al odihnei dar,
Așteptând să-I zidim în inimi altar.
Vrea înapoi talantul izolării,
Dublat în noi cu-al iubirii, răbdării.
Când Îl vom slăvi cu duhuri voioase,
Isus ne va vizita, Rege-în case.
Căci primii creștini, din templu goniți
În odaie-au primit Duhul, fericiți!