A înviat Cel răstignit!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Voi spune tuturor de Tine!
Categorie: Paște
A înviat Cel răstignit!
A înviat Cel răstignit,
Mărire și slavă să-I dăm!
El din iubire S-a jertfit
Ca sus, la dreapta Lui să stăm.
Din morți a înviat Isus,
Cel drept și fără de păcat,
Pe tron la ceruri El stă sus,
El, Domnul Sfânt și minunat.
Isus, Fiul cel fără vină,
Jertfă S-a dat ca să trăim,
El, cu făptura Lui divină,
Jertfit a fost, să biruim
În dragoste și în credință,
Așa cum El ne-a învățat,
Ca să scăpăm de suferință
Din iad și din foc, ne-a salvat.
Pe cruce a stat răstignit,
Batjocorit de toți, scuipat,
Cu sete a fost biciuit
De cei care L-au condamnat.
Oțet I-au dat în loc de apă,
Cunună grea de spini I-au pus,
Moarte de cruce blestemată,
L-au condamnat și S-a supus...
Din gura Lui nu s-a auzit
Nici un suspin, tot a răbdat;
A îndurat chinul spășit,
Și pe-ai Săi dușmani i-a iertat.
A iertat omul păcătos,
Șanse i-a dat să mai trăiască,
Căci Miel de jertfă a fost Hristos,
Ca omul, din nou să renască.
El, Cel Sfânt, nu e în mormânt
E sus la cer, a înviat!
E Domnul Vieții, Fiul Sfânt,
El, Domnul cel adevărat!
Amin
Câmpia Turzii, 19 aprilie 2020
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/198946/a-inviat-cel-rastignit