Puterea mulțumirii
Autor: Rodica Volintiru
Album: Biruitori în încercare
Categorie: Meditatii

   Mulțumirea este o stare de recunoștință care izvorăște din inima noastră față de Dumnezeu sau față de semenii noștri. Mulțumirea este o armă foarte puternică în războiul spiritual, manifestându-se prin cuvintele rostite și prin atitudinile inimii noastre. O persoană mulțumitoare este o persoană puternică, pe care cel rău nu o poate doborî cu atacurile lui.

   Mulțumirea este ca un medicament care vindecă boli și neputințe, fiindcă are efecte până și asupra corpului uman. Când suntem mulțumitori, corpul se odihnește, se eliberează de stres și se cufundă în pacea care vine dintr-o inimă mulțumitoare. Prin mulțumire, organismul este ferit de otrava pe care i-o poate transmite tulburarea, stersul, invidia, răzvrătirea.

   Mulțumirea nu e o stare de moment, ci o convingere fermă, o practică și o disciplină. Nu putem să avem o viață de bucurie decât dacă practicăm zilnic și în fiecare detaliu al vieții mulțumirea.

   Mulțumirea este o decizie conștientă pe care trebuie să o luăm la nivelul inimii după care să o extindem la fiecare nivel al existenței noastre. David este un minunat exemplu în această privință, după cum declară în Psalmul 103:

   Binecuvântează, suflete, pe Domnul, și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale; El îți izvăvește viața din groapă, El te încununează cu bunătate și îndurare; El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești ca vulturul.

   Cu cât ne concentrăm mai mult atenția pe identificarea motivelor de mulțumire, cu atât viața noastră se va schimba în bine. Cu cât ne vom concentra pe lipsuri și probleme, cu atât viața noastră va fi mai nenorocită.

   Mulțumirea este și un sentiment de bucurie și de apreciere, de recunoștință pentru faptul că am primit ceva. O inimă mulțumitoare știe să se bucure și să își exprime bucuria chiar și atunci când alții primesc ceva, de exemplu o promovare în carieră. Cel mulțumitor va găsi întotdeauna motive de mulțumire, fiindcă sursa recunoștinței este în inimă - inima este programată ca un detector care caută numai motive de mulțumire. Fiecare ocazie de mulțumire o împlinește, ceea ce o face să semene cu Creatorul ei.

   Inima mulțumitoare strălucește și atunci când este învăluită în nopate; ea descoperă pânî și în întuneric motive de recunoștință și de mulțumire, de bucurie. Transformată de iubirea divină, inima mulțumitoare nu mai pune preț pe nimic altceva decât pe dimensiunile dragostei divine.

   O astfel de inimă știe să evite ispita atitudinii de nemulțumire, ținându-se departe de otrava care îi poate întrerupe relația cu Creatorul ei. Ea este hotărâtă să se mențină mereu în legătură cu Cerul, invocând motive de mulțumire pe care alții nu le văd. Ea are ochii deschiși de Duhul Domnului ca să distingă orice amănunt al implicării Celui Preaînalt în viața sa.

   Starea de mulțumire profundă poate face ca o persoană să se bucure înaintea lui Dumnezeu până și de adierea vântului, de legănatul frunzelor, de cântecul gingaș al păsărelelor, de splendoarea și mireasma florilor, de răsăritul și apusul soarelui, de picăturile și clipocitul ploii, de fiecare respirație și mișcare a trupului.

   La baza acestei stări de mulțumire stă convingerea faptului că, dacă Dumnezeu Și-ar îndepărta mâna pentru o clipă, totul ar sfârși în țărână. Inima mulțumitoare vede dincolo d elipsă, de boală, d elupta spirituală, dincolo de nori, dincolo de furtuni și necazuri; ea distinge mâna Creatorului care este la lucru și din fiecare situație critică face o oportunitate de bucurie și de laudă. Datorită acestor lucruri, Dumnezeu aduce mângâiere și zâmbet pe fața tristă și plânsă de multă vreme...

   

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/198960/puterea-multumirii