Să nu te-aştepţi ca pacea să-ţi vină din senin,
nici marea bucurie a dragostei dintâi,
nici haruri revărsate în viaţa ta din plin,
când nu-L asculţi pe Domnul şi-n slava-I nu rămâi.

O, slavă Lui! Privirea cea pironită Sus
va desluşi icoane ce-n lume nu-s nicicum:
un cer deschis... şi îngeri... şi printre ei ISUS...
şi slava Crucii... slavă ce-apasă greu, acum...

De ţi-e pierdută pacea, de nu ai bucurii,
de nu mai eşti în rugă, cum mai demult erai,
de nu mai simţi fiorul preasfintei părtaşii
e c-ai pierdut cărarea ce duce către Rai.

Te văd mergând în cârje, tu, cu aripi de vultur!
Ca un bătrân prin lume, tu, cu destin etern!
Cătând printre gunoaie, tu, cu vestmânt de flutur!
Creat pentru Vecie, ţi-e visul tot mai tern...

O, cum mai semeni, frate, cu cel ce-ai fost odată
golit de idealuri, dezamăgit deplin.
Atâta doar că astăzi ţi-e inima de piatră
şi tu nu ştii aceasta, continui să te-nchini,

crezând că-n "ziua-aceea" vei fi în slăvi divine
aşa cum eşti, cu traiul tău searbăd şi lumesc.
Şi tu nu ştii că Domnul îi va lua cu Sine
pe cei în care arde un foc dumnezeiesc.

Nu zice: "Am de toate!", "Nimica nu-mi lipseşte!"
Mai bine erai rece, în clocot de nu eşti.
Primeşte, dar, mustrarea, când Dumnezeu vorbeşte
să te întorci din cale şi să te pocăieşti.

O, Domnul e la uşă şi bate tot mai tare.
Nu-ţi întări urechea încât să nu auzi.
Cât timp mai eşti în viaţă, mai este o salvare.
Deschide uşa-n grabă! Cât o să-L mai refuzi?

Ce pace o să-ţi curgă pe rănile cumplite!
Tu vei cina cu Domnul aici, pe-acest pământ!
Ce-I poţi da tu? Doar duhul şi inima zdrobite.
El va veni la tine cu tot alaiu-I sfânt!