În vremi de strâmtorare
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Prin Tine sunt ce sunt!
Categorie: Trezire si veghere
Trezeşte-ne din somnul cel de moarte,
De viață fă-ne Doamne astăzi parte,
Să acționăm, să-Ți cerem îndurare,
Prin Duhul Sfânt, ne dă eliberare!
Deși mulți cred că Dumnezeu există,
Trăirea lor e goală și e tristă,
Căci n-au avut dorința să-L cunoască,
Şi nici în ei, Duh Sfânt să locuiască!
Am auzit de zile de prigoană,
Când nu puteai să pui geană pe geană,
Atunci creștinii-şi apărau credința,
Cu prețul vieții-Îi onorau Ființa!
Căci Dumnezeu îi scoase din robie!
Ce dar frumos primit din veșnicie!
Destul au rătăcit printre coline,
Cu hainele, de colbul lumii pline!
S-au scuturat de vină şi păcate,
Le-au aruncat la poala crucii toate
Şi curățiți în sfintele izvoare,
Toți au primit o nouă-orientare!
Isus Cristos, e unica nădejde,
La sânul Său pe oricine primește,
Condiția e să crezi c-a fost în lume,
Că S-a jertfit ca să ne dea un nume!
De-aceea azi, în vremi de strâmtorare,
Să nu cădem din brațul Său cel tare,
Chiar dacă barca vieții eșuează,
Credința-n Domnul ne înviorează!
Şi mai mulți spun, că Isus nu există!
Trăirea lor e seacă, egoistă,
Nu vor să ia și nici ca să ofere,
Din dramul lor de fală şi putere!
Pentru că nu cunosc nici azi Cuvântul,
Singuri își sapă, rând pe rând mormântul
Și vor pleca cândva în veșnicie,
Înfricoșați și făr' de bucurie!
De-aceea tu, ascultă azi îndemnul
Şi-mpacă-te mai repede cu Domnul,
Căci nu degeaba a murit pe cruce!
Azi Vestea bună tuturor aduce!
E Adevăr şi nu-i o utopie!
E Calea ce ne duce-n veșnicie!
I-auzi chemarea? Isus încă bate,
La porți ce stau și astăzi încuiate!
Trezeşte-ne din somnul cel de moarte,
De viață fă-ne Doamne astăzi parte,
Ca să veghem! Când Mirele revine,
S-avem cu toții candelele pline!
21/04/2020, Barcelona -Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/198986/in-vremi-de-stramtorare