Oferim proclamări la comandă pentru vindecare!
Autor: Marian Condrat
Album: Erezii din carantina
Categorie: Controverse

OFERIM PROCLAMĂRI PENTRU VINDECARE LA COMANDĂ!

 

Ofertă specială  pentru perioada de carantină în schimbul unei donații!

 

Cam așa sună zilele acestea ofertele celor care proclamă  în sus și în jos, ucigînd virușii, alungînd demonii de boală, rupând lanțurile slăbiciunilor fizice și a problemelor medicale din perioada aceasta în care oamenii sunt greu încercați. Unii mai revolutionari au predicat că “ trebuie să strigăm tare și toți banii din lume vor auzi și vor veni la noi!”.

Înainte de orice, să nu uităm că trăim vremurile din urmă, vremuri în care cel rău, lumea, firea nu mai atacă doar din exterior prin prigoane și legi, ci și-a intensificat atacul și din interior. Cel rău știe că nici o împărăție nu poate dăinui dacă e dezbinată  împotriva ei înșiși.

"Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor," 1 Timotei 4:1

"Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: " 2 Tesaloniceni 2:11

Trăim greaua perioadă  a celor zece fecioare adormite. Oamenii au devenit ignoranți, comozi necercectând dacă ce li se oferă pe piața spirituală este neapărat și după Scripturi. Creștini tipul Bereea au cam dispărut. E mai ușor să înghiți mâncarea gata mestecată decît să o gătești și să o mesteci personal.

"Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor." 2 Timotei 4:3

În perioada aceasta de pandemie și carantină au ieșit pe piață tot felul de oferte, sloganuri, proclamări ale credinței, făcători de minuni, poruncitori care au pus pe fugă virusul, trimițându-l cu tot cu bolnavi în unitățile de urgență ale spitalelor și așa sufocate de numărul celor în suferință.

Plimbători de moaște, oferte de apă cu diferite minerale, uleiuri cu rugăciuni sfinte, cărți cu ungere carismatică, linii telefonice la care poți suna și, în schimbul unei donații se vor ruga și vor proclama vindecare. Media a devenit ticsită de giganții credinței proclamate!

Cred în Dumnezeu care vindecă - "El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.”" Exodul 15:26

Cred că prin rănile lui Hristos avem vindecare - "Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi." Isaia 53:5 și "El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi." 1 Petru 2:24

Cred  că Dumnezeu ascultă rugăciunile - "şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.  Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face." Ioan 14:13,14

Cred că Dumnezeu a rânduit daruri speciale ale Duhului pentru a răspunde și nevoile fizice ale urmașilor Săi  ca darurile videcărilor, darul credinței, darul minunilor – 1 Corinteni 12:8-11

Cred că oamenii lui Dumnezeu au avut momente în slujirea lor în care au avut rugăciuni proclamate în urma cărora s-au făcut vindecări sau minuni - "Atunci, Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” – și omul a umblat chiar atunci! -  Faptele Apostolilor 3:6. Aș putea  continua cu multe exemple. Însă ce nu-mi  este clar cu proclamările de azi este că ele nu sunt urmate de o lucrare imediată. Isus sau apostolii când au proclamat s-a întâmplat în acel moment nu după trei săptămâni când oricum virusul moare și omul se vindecă de la sine. Nu după câteva luni, un an... . sau deloc.

Oamenii caută minuni. Minuni care să le răspundă nevoilor lor, care să le confirme credința, care să îi asigure că sunt pe drumul cel drept și sunt acceptați de Dumnezeu. Doresc manifestarea divină în mijlocul lor. Cred că Dumnezeu vrea același lucru!

De ce nu avem minuni? Câteva răspunsuri îmi trec prin minte. Pentru că am greșit direcția. Suntem chemați să predicăm lumii și nu bisericii. Nu știu dacă ați observat, dar minunile din Fapte au fost făcute pe câmpul de misiune, promisiunea că va fi cu noi este făcută în contextul misiunii. O întrebare mi-a trecut prin minte: dacă Isus ne-ar fi trimis să misionăm pe noi toți care am plecat în alte țări pentru bani lungi și o viață mai bună ne-am fi dus? El oricum ne-a trimis, dar noi nu l-am auzit. Zângănitul arginților a fost prea tare pentru a auzi vocea Lui.

De ce nu avem minuni? Pentru că slujirea este în primul rând renunțare la sine nu alergare după slavă deșartă. Calea lui Isus este calea renunțării la sine. El a făcut-o. E trist să auzi slujitori care se laudă cu micile lor experiențe încercând să creieze o imagine de apostol în jurul lor. Ioan 14:12

De ce nu avem minuni? Pentru că trebuie să fim trimiși de El și nu de alții, vezi Ioan 13:16. Și în timpul Domnului Isus și în timpul apostolilor bolnavi au fost și au rămas nevindecați. Au primit vindecarea doar cei care au fost rânduiți prin providență divină să o primească. Trebuie să ne rugăm pentru toți bolnavii chiar dacă știm nu toți vor fi vindecați, însă să nu uităm a spune facă-se voia Ta!

Dece nu avem minuni? Deoarece trebuie plătit un preț al timpului petrecut cu Dumnezeu. Isus, dar și apostolii s-au rugat. Nu la masă! S-au rugat ore și nopți întregi. Dacă un ucenic poate avea aceleași rezultate ca Isus fără să plătească același preț plătit de Isus, atunci el mărturisește că ucenicul e mai mare decât învățătorul lui, ceea ce e contrar Bibliei.

De ce nu avem minuni? Deoarece rari sunt oamenii care sunt gata să fie dependeți și disponibili pentru lucrarea lui Dumnezeu. Isus îl dorea pe Tatăl mai mult decât mâncarea sau somnul. Primea Cuvântul auzit de la Tatăl predicându-l nu cum îl predicau cărturarii și fariseii, ci cu putere. Omul care se roagă nu pentru darurile care le dorește el ci pentru cele care răspund nevoilor oamenilor. Resursele cerului vor însoți slujirea, iar Cuvântul Său nu se va întoarce la El fără rod!

De ce nu avem minuni din pricina prejudecăților venite din concepții, credințe greșite. Unii nu mai cred că Dumnezeu face minuni. Că El lucrează doar prin Cuvânt dăruindu-ne doar pocăința și mântuire. Restul e logic, pe înțeles, organizat, iar Dumnezeu demult nu ne mai deranjează slujbele cu intervențiile Sale divine.

Simt o durere sufletească pentru oamenii disperați, bolnavi, suferinzi care sunt gata să facă orice pentru alinarea lor sau a celor dragi. Sunt intrigat de faptul că sunt atâțea profitori spirituali care, pentru bani, popularitate, interese diferite, se folosesc de lipsa de cunoștințe biblice și îi călăuzesc pe căi periculoase. Manipulându-i emoțional sau învățându-i ce vor să audă nu ceea ce este drept, adevăr scriptural.

În vremea din urmă vom auzi din ce în ce mai mult cuvânt omenesc, istorii, glume, întâmplări lacrimogene, mesaje sociale, cinci pași cum să fi tu însuți, trei pași cum să ai succes. Cum să folosești un short cut spiritual, seamănă o sută și Dumnezeu îți va da o mie, sună la noi, trimite un sms și noi ne vom ruga pentru tine... . Știți de ce? Pentru că cuvântul omenesc nu schimbă, doar înșală! Versetele din predicile multora dispar! Bibliile, aduse la biserică pentru citire și urmărire, sunt prea grele pentru inimile obosite să fie aduse la biserică! Avem Biblia pe telefon nu? Da e alături de pagina pornografică la care unii sau uitat sâmbătă noaptea!

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;" Romani 1:16. Doar ea mântuiește!"Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”" Ioan 8:32 Doar Cuvântul dă eliberare!

"Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara." 2 Cronici 7:14 Doamne, vindecă-ne! Amin

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/199036/oferim-proclamari-la-comanda-pentru-vindecare