O, desăvârșită liniște ești tu,

cea izvorâtă din credință.

O, desăvârșită și slavită Cruce,

ești tu, rațiunea vieții!

O, cât de goi, cât de morți și fără scop am fi noi, în lipsa ta!

O, desăvârșită Cruce, câte binecuvântări aduci!

O, cât de puțin pătrunsă ești,

O, cât de neînțeleasă și neprețuită...

și cel mai trist, neluată în seamă de cei ce te cunosc deja.

Comoară nedescoperită. Izvor de apă. Belșug de viață și speranță, belșug de har și de nebănuite binecuvântări.

Îndurare și har, plinătate, pășune verde, ... dar așa de trist... că ești risipită, ești poleită, ești oprită în a lucra, în a dărui, în a te revărsa înspre insulele crăpate de uscat... să le uzi, ca să trăiască plinătatea sub Soarele desăvârșirii!

Te închidem în inimi ce nu mai bat și în minți preocupate și fricoase. Te acoperim cu plictiseală, lene, apatie și rușine... Cu multă conformare și respirăm cloceala cu care suntem așa obișnuiți.

La ce ne-am mai dori răcoarea ta? Suntem atât de neînțelepți.

Ne place să pierim acum și aici crezând că vom trăi atunci și acolo. Te risipim prețioasă Cruce prin aroganță și nechibzuință, prin atotcunoașterea și superioritatea noastră, prin căile noastre te dăm la o parte.

Noi știm, noi putem, nu avem timp să stăm la umbra ta, să ne umplem de sângele tău și să plângem lacrimile Lui, să ne umplem inimile de recunoștință pentru tine, pentru harul nesecat și nemeritat, să ne umplem inimile de Scop și Viață...

Nu avem timp să-ți citim cuvintele gravate în scoarța veche din veșnicii, nu avem timp să-ți auzim chemarea de milenii. Ce prostie! Ce risipă!

Stăm inconștienți de judecata ce ne-o adunăm asupra capului, facând nimic cu Darul tau.

Și stăm, și continuăm să stăm...

Cu fiecare așchie strigi la noi: sfințiți-vă! , ... cu fiecare picătură de sânge ne chemi la plinătate, viață și pasiune!

Și noi... ce vom face?

(În acest text, prin Cruce – înțeleg lucrarea de mântuire realizată de Domnul Isus, prețul plătit pentru răscumpărarea noastră)