Mormonii sunt mai puţin cunoscuţi în România. Ei au apărut la noi după Revoluţia din decembrie 1989. Asta nu înseamnă că sunt mai puţin periculoşi, ci dimpotrivă. Unii vor spune: „Să-şi vadă de treaba lor, noi avem treburile noastre.” Indiferenţa faţă de toate cultele deviante, care se pretind a fi creştine, dar contrafac esenţa Evangheliei şi-L neagă pe Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu zugrăvește, în opinia mea, nepăsarea noastră faţă de victimele acestor învăţături false. Apostolul Pavel dă colosenilor următorul avertisment: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” (Col. 1.8-9) În pilda semănătorului din Matei 13 diavolul fură sămânţa Cuvântului din anumite inimi omeneşti, dar aici în Coloseni, folosind filozofia lumii şi pe învăţătorii mincinoşi, cel rău e gata să-i fure pe creştini cu totul. Aceasta înseamnă apostazie. Să ne amintim că şi pe ucenicii Domnului Isus i-a furat somnul chiar în Ghetsimani, când ar fi trebuit să respecte porunca Domnului şi să vegheze în rugăciune. Nici în pilda celor zece fecioare, cu privire la veghere, lucrurile nu stau mai bine: toate fecioarele au aţipit. În acest mare război spiritual cu duhurile răutăţii, pe baricada rugăciunii, aţipirea nu este permisă. Profetul Habacuc mărturiseşte în cap. 2:1 că, înainte de a primi descoperirea lui Dumnezeu, el se afla pregătit într-un loc special de strajă, într-un turn al vegherii. Pentru a da piept cu învăţăturile false ale unor învăţători mincinoşi este necesar să păstrăm zi de zi legătura cu Cuvântul lui Dumnezeu şi să fim întăriţi de puterea Duhului Sfânt, ca să putem surpa orice împotrivire a celui rău. Uneori, asemenea mormonilor, aceştia pot face pe dinafară impresii foarte bune pe plan moral. Biblia ne spune că „apostolii mincinoşi”, care propovăduiesc „un alt Isus” şi „o altă Evanghelie” pot să se „prefacă în apostoli ai lui Hristos”, căci „chiar Satan se preface într-un înger de lumină.” (2 Cor. 11.4; 12-14). În acest context ne întrebăm, pe drept cuvânt, ce a vrut să spună Domnul când a afirmat că „prorocii mincinoşi” pot fi recunoscuţi „după roadele lor”? (Mat. 7.16) Acest cuvânt „roade” are câteva sensuri în Biblie, diferite unul de altul. Un prim înţeles, la propriu, bine cunoscut, poate fi rodul unui pom fructifer sau al viţei de vie (Gen. 3.3; Exod 21.22). Un alt înţeles se poate referi la modul sau stilul de viaţă creştin, având legătură directă cu caracterul unui om (Gal. 5.22-23) Fiindcă aceşti proroci mincinoşi vin între credincioşi „îmbrăcaţi în piei de oi” este improbabil ca Mântuitorul să se fi referit la roada Duhului din caracterul acestor oameni. Mai este un fel de „roade” şi anume roadele buzelor noastre (Prov. 12.14; 18.20; Osea 10.13; Evr. 13.15; Mat. 12.37). Ceea ce spune prorocul despre Dumnezeu, despre mântuire şi viitor reprezintă doctrina sau învăţătura lui. Se pare că despre aceste roade vorbea Domnul Isus şi le considera cheia pentru identificarea unui proroc mincinos. Primul motiv care conduce la respingerea învăţăturii mormonilor este dumnezeul lor fals: Biblia ne învaţă că Dumnezeu a fost întotdeauna Dumnezeu (Ps. 90.2). El este Cel Veşnic („Eu sunt” din Exod 3.14). Nimeni nu ar putea vreodată, prin el însuşi, să devină Dumnezeu aşa cum ne învaţă mormonii. Mormonismul ne învaţă că Dumnezeu a fost mai întâi un om, care apoi a devenit Dumnezeu. Dumnezeul mormon are tată, bunic şi străbunic. El s-a născut pe altă planetă, a murit şi a înviat, apoi a devenit Dumnezeu. Acum este căsătorit şi are mai multe soţii. Mormonii învaţă că şi ei pot deveni dumnezei dacă fac ceea ce trebuie. Se vede că această doctrină se aseamănă întrucâtva cu ceea ce propovăduia Satan în grădina Edenului şi prin care fostul „fiu al zorilor” s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (vezi Is. 14.12-17; Ez. 28.2,11-17) şi a provocat, prin amăgire, căderea primilor oameni în păcat (Gen. 3.15). Al doilea motiv este scriptura lor falsă: Noi ştim că pentru creştinii adevăraţi Biblia, Vechiul şi Noul Testament, este Cartea fundamentală a întregii omeniri, având în vedere mărimea, profunzimea, spiritualitatea şi vechimea ei. Ştim că există mii de manuscrise în limba greacă (a Noului Testament) folosite ca bază de verificare a corectitudinii Noului Testament. În urma comparării acestor manuscrise reiese concluzia clară că textul grec de astăzi este extrem de riguros, cu toate neînsemnatele mici diferenţe care nu modifică sensul unui verset sau al unei porunci morale, întrucât acesta este confirmat din plin de alte pasaje sigure sau de învăţăturile Scripturii în ansamblul ei. Deci, putem avea deplină încredere în textul Noului Testament. Mormonii au ajuns să pună la îndoială valoarea Sfintei Scripturi pretinzând că aceasta trebuie acceptată „doar în măsura în care este tradusă corect”. Acest principiu de evaluare critică a Bibliei le permite mormonilor să respingă orice pasaj din Biblie care nu corespunde învăţăturilor Bisericii lor. Cine a pus la îndoială porunca lui Dumnezeu în grădina Edenului în faţa Evei? Şarpele cel vechi. O altă aşa-zisă scriptură a mormonilor este Cartea lui Mormon, care conţine mii de modificări faţă de varianta originală din 1830. Indiferent de pretenţiile mormonilor, această carte nu este fundamentată pe descoperiri arheologice. Conducătorii Bisericii mormone consideră această carte mult mai valoroasă decât Biblia, este unicul mare instrument pentru a converti lumea. Ei susţin că vor fi mai mulţi oameni mântuiţi în cer datorită Cărţii lui Mormon decât datorită Bibliei. O asemenea afirmaţie plină de trufie se face vinovată de un antiteism evident. Al treilea motiv: Un Isus Hristos fals Biblia Îl prezintă pe Isus ca a doua Persoană a Sfintei Treimi, care a existat dintotdeauna ca Dumnezeu, egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Acest Isus a creat toate lucrurile, inclusiv „domniile şi autorităţile” (Ef. 6.12; Col. 1.16) Deci, Isus l-a creat şi pe îngerul care s-a folosit de libertatea de acţiune pentru a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Acel înger s-a numit Lucifer. Mormonii îl consideră pe Isus frate cu Lucifer. Tot în mod eronat, mormonii propovăduiesc că Isus şi Lucifer, ca de altfel noi toţi, avem acelaşi Tată ceresc şi mai avem o mamă cerească (mama Dumnezeu), deci avem literalmente părinţi cereşti. Dacă este aşa, eu mă întreb de ce sus în cer căsătoriile de pe pământ nu vor mai fi în vigoare, întrucât sfinţii înviaţi nu vor mai muri niciodată? Al patrulea motiv: o naştere virginală falsă Biblia ne învaţă că Isus Hristos s-a născut dintr-o fecioară aparţinând familiei regelui David. În Matei 1.18 ni se spune că Maria era însărcinată „prin Duhul Sfânt”. Este vorba de o zămislire supranaturală. Deşi se spune şi în Cartea lui Mormon că Isus s-a născut dintr-o fecioară, totuşi predicatorii mormoni susţin că Isus nu s-a născut prin Duhul Sfânt. Dumnezeu Tatăl ceresc, fiind om „în carne şi oase”, s-a căsătorit cu fecioara Maria, şi astfel Isus s-a zămislit şi a luat fiinţă ca noi toţi, în urma unor relaţii conjugale normale. Putem sesiza în acest sistem teologic cum şi-au făcut loc, prin necredinţă şi prin neacceptarea revelaţiei Duhului Sfânt, idei păgâne despre felul cum se comportau zeii din muntele Olimp sau din alte locuri şi care se asemănau leit cu oamenii de rând: se căsătoreau, se urau şi se luptau unii cu alţii, mureau şi apoi înviau, şi aşa mai departe. În istoria antică seculară am învăţat că oamenii i-au creat pe zei, după chipul şi asemănarea lor. Tot astfel, minţile înfierbântate ale teologilor mormoni au înfiinţat „familia care l-a născut pe cale naturală pe Isus Hristos”. Este vorba de un Hristos fals, care n-ar fi putut să moară pentru păcatele noastre şi n-ar fi putut să învie din morţi a treia zi. Al cincilea motiv este: o evanghelie falsă Am învăţat din Biblie că păcătoşii pot fi mântuiţi şi răpiţi la cer în final, în Casa Tatălui ceresc, prin credinţa lor în lucrarea răscumpărătoare a jertfei Domnului Isus Hristos, prin moartea şi învierea Lui. Faptele creştinului mântuit vor primi o răsplată în cer, nu ele îi determină destinul veşnic al acestuia. Învăţătorii mormoni susţin că nu este suficientă credinţa în Hristos pentru mântuire, ci mai sunt necesare şi nişte fapte bune aici pe pământ, ca să se poată ajunge la mântuire. Sunt, astfel, mai multe cerinţe de ascultare pe care mormonul trebuie să le îndeplinească pentru a ajunge în cele mai înalte ceruri, în Împărăţia lui Dumnezeu. Iată câteva dintre acestea: botezul în apă, întinderea mâinilor pentru a primi Duhul Sfânt, executarea unor ritualuri tainice în Templu, căsătoria vremelnică şi veşnică, etc. Totuşi, după unii predicatori mormoni reputaţi un păcătos prea vinovat, cum ar fi un criminal, pentru a fi iertat trebuie să-şi verse propriul său sânge. Aici apare foarte clar neînţelegerea doctrinei iertării prin credinţa în jertfa ispăşitoare a lui Hristos. Această blasfemie a fost predicată de Joseph Smith, fondatorul mormonismului, care susţinea că există păcate atât de grave, încât depăşesc forţa ispăşitoare a lui Hristos. Cei ce comit astfel de păcate, de exemplu criminalii de război vinovaţi de moartea a mii şi mii de oameni, nu se vor putea curăţi de ele prin sângele lui Hristos, chiar dacă se pocăiesc. Diavolul se opune pocăinţei celui păcătos şi-l împiedică în toată viaţa lui să facă acest lucru. Dar dacă într-un final se pocăieşte totuşi, atunci diavolul îi pune pe aceşti învăţători mormoni să-i spună celui în cauză că nu poate fi iertat decât prin renunţare la viaţa sa fizică, similară desigur cu vărsarea sîngelui său pentru obţinerea unei iertări iluzorii. Ce tragedie! Omul respectiv, în astfel de condiţii îşi pierde şi iertarea prin harul divin, prin credinţa în Hristos şi îşi pierde şi viaţa fizică în mod inutil. Smith a fost ucis în Utah şi n-a mai reuşit să transforme în lege acest mod de execuţie prin vărsarea de sânge. Urmaşii lui, însă, au reuşit să-i realizeze obiectivul. În concluzie, în urma examinării „roadelor” predicatorilor mormoni, în lumina preceptelor Sfintelor Scripturi, putem spune: „Iubiţi-i pe mormoni, dar feriţi-vă de ei şi de învăţătura lor eretică”. Biblia ne învaţă că Dumnezeu a fost întotdeauna Dumnezeu. Mormonismul ne învaţă că Dumnezeu a fost mai întâi om, care apoi a devenit Dumnezeu şi că toţi bărbaţii mormoni pot, deci, deveni dumnezei. Diavolul este autorul moral al acestui vis, pe care el li l-a însuflat pământenilor încă din grădina Edenului. Pentru aflarea adevărului lui Dumnezeu trebuie să ne bizuim pe Biblie. În ea găsim toate celelalte doctrine. Neavând încredere în Scripturi, mormonii vin cu „noutăţi” inventate de ei şi care nu pot fi considerate decât „erezii nimicitoare”. Biblia ne învaţă că Isus este şi a fost totdeauna Dumnezeu, împreună şi egal în fiinţa Sa cu celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl şi Duhul Sfânt. Mormonii susţin în mod aberant ideea că Isus este frate cu Lucifer. Isus S-a născut, ca Om, din fecioara Maria, prin intervenţia supra-naturală a Duhului Sfânt. Mormonii văd în zămislirea lui Isus un fenomen natural pentru că, în opinia lor greşită, Dumnezeu este om în carne şi oase, şi astfel l-a putut naşte pe Isus din fecioara Maria. Ştim din Biblie că păcătoşii sunt mântuiţi prin harul lui Dumnezeu, prin credinţa în moartea şi învierea Domnului Isus Hristos. În contrast evident cu această credinţă biblică, mormonii spun că mântuirea nu este posibilă dacă păcătosul nu face aici pe pământ şi fapte bune pentru a fi mântuit. Alegerea vă aparţine. Pericolul acestor credinţe false, prin denaturarea Evangheliei, l-a determinat pe apostolul Pavel să-i avertizeze pe creştinii corinteni cu privire la responsabilitatea lor de a-i păstra nealterat mesajul, aşa după cum l-au primit, şi nu în ultimul rând, de a trăi în conformitate cu Legea Duhului de viaţă nouă: „Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.” (1 Cor. 15.1-2)