”Știu că azi e drumul greu
Și ți-e trupul obosit...
Știu că sufletu-ți se-ntreabă
Dacă încă ești iubit...
Simt durerea precum focul
Ce îți mistuie ființa
Și văd teama cum te-apasă
Și te-mbracă neputința
Dar am vrut să-ți dau un timp
De repaus și cercetare
Te-am închis la tine-n casă
Ca să-ți dau eliberare
Căci prea mult ai alergat
Singur, către nicăieri
Și-acum vreau să stai cu Mine
Să îți dau prin Duh puteri!
Vreau, în cămăruța mică
Să cobor... să te-ntâlnesc
Jurământul să-noim
Și să-ți spun cât te iubesc!
Da... ți-am dat un timp de tihnă
Să poți iar privi spre Mine
Te-am lăsat să treci prin valea
De regrete și suspine
Dar destul... cu braț puternic
Te voi pune sus pe Stâncă
Voi lăsa balsam divin
Peste rana cea adâncă...
Peste sufletul ce plânge
Voi turna belșug de har
Să-nțelegi că suferunța
N-ai avut-o în zadar
Însă tu să nu mai uiți
Eu sunt Domn și Dumnezeu
Pot să pedepsesc... să judec
Dar sunt Salvatorul tău!”

Vulcan-01-05-2020
Mary